Prima flotă Ford Trucks din vestul UE
Home Camioane Prima flotă majoră Ford Trucks din vestul UE
Camioane

Prima flotă majoră Ford Trucks din vestul UE

126

Compania spaniolă de transport Trans-Sev a primit recent o flotă de 35 de unități Ford F-Max. Aceasta este prima flotă majoră Ford Trucks livrată în vestul UE.Vehiculele, de culoare albastru metalizat și cu design personalizat, vor fi folosite de compania din Sevilla pentru transporturi naționale și internaționale pe distanțe lungi.

Prima flotă F-Max din vestul UE a fost livrată prin intermediul Grupo Castejón, dealerul oficial Ford Trucks din provinciile Sevilla, Huelva și Cadiz. ”Livrarea este o recompensă pentru eforturile și angajamentul întregii echipe a Grupo Castejón. Poate nu veți crede, dar cel mai ușor a fost să demonstrăm calitatea camionului și disponibilitatea noastră de a susține clientul cu tot ce are nevoie. Pandemia de coronavirus a întârziat livrarea, dar în final am reușit și suntem siguri că vor urma și altele. Este momentul să sărbătorim, după momente dificile”, a declarat Luís Castejón, directorul Grupo Castejón.

”Am fost curioși să testăm F-Max, deoarece este un model total nou, iar rezultatele au fost mai mult decât satisfăcătoare. Consumul și performanțele modelului F-Max sunt foarte bune, iar șoferii au fost încântați de confortul cabinei. Mulți ne-au spus să decizia este riscantă, deoarece marca Ford Trucks este nouă în Europa. Dar ovalul Ford este o dovadă de calitate și fiabilitate, iar echipa Ford Trucks Spania ne-a arătat un angajament special pentru acest proiect. Așa că a fost o decizie ușoară”, au spus Jorge și Rocío Jiménez, directorii companiei de transport.

Marca Ford Trucks este prezentă în Spania de aproape un an, alte puncte proprii de vânzări și service deschise până acum în vestul Europei fiind în Portugalia și Italia. Pentru acest an, Ford Trucks își propune extinderea în Franța și Germania. Pentru țările vestice în care nu are prezență directă, Ford Trucks a semnat un acord de asistență cu TIP Trailer Services, cel mai mare furnizor de servicii after-sales din Europa.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Restricții de tonaj impuse pe Podul Giurgiu-Ruse

Ministerul de Externe anunță că doar TIR-urile cu lățimea maximă de 2,55...

CamioaneNoutati

Sustainable Truck of the Year 2025. Cine sunt câștigătorii

Ceremonia de premiere a Sustainable Truck of the Year 2025, singurele premii...

CamioaneNoutati

BASF Coatings și Koch International se bazează pe camioanele electrice pentru transportul pe distanțe lungi

BASF Coatings, un partener principal pentru soluții inovatoare pentru acoperirea suprafețelor, și...

CamioaneNoutati

Christian Levin de la Scania preia președinția ACEA pentru vehicule comerciale pentru 2025

Asociația producătorilor europeni de automobile (ACEA) are plăcerea de a anunța că...