Deși nu este membră a Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European, Elveția vrea să adopte parțial noile reguli UE privind interzicerea pauzelor săptămânale normale în cabină.Decizia politicienilor elvețieni este una importantă, deoarece vorbim despre o țară de tranzit în Europa atât de axa nord-sud, cât și pe cea est-vest.
Consiliul Națiunii, camera inferioară a Parlamentului Elveției, vrea să amelioreze condițiile de lucru pentru șoferii de camion: camera a decis să adopte o propunere de interzicere a efectuării perioadelor de odihnă săptămânale normale în cabină. Propunerea va merge acum la Consiliul Cantoanelor, camera superioară a parlamentului elvețian.
Potrivit Parlamentului din Elveția, interzicerea petrecerii pauzelor mai lungi în cabină va contracara dumpingul social în transport. Pe de altă parte, noua măsură va promova transferul camioanelor prin Alpi pe calea ferată.
Interdicția efectuării pauzelor săptămânale normale în cabină este una dintre măsurile prevăzute de Pachetul Mobilitate 1 care se aplică începând de la 20 august. Măsuri similare erau deja în vigoare în unele țări din UE, precum Danemarca, Franța, Spania și Olanda.
Elveția este prima țară care va folosi pe scară largă alimentarea cu hidrogen
Culoarele de urgență devin obligatorii și în Elveția, din 2021
Tunelul feroviar Ceneri din Alpi, funcțional din decembrie
Estimare OMS: 10% din populația globală este infectată cu noul coronavirus
AIC Trucks anunță livrarea către Primăria Reșița a 14 autobuze electrice marca...
deCargo & Bus3 iulie 2026IVECO prezintă cea mai recentă gamă de vehicule și oferta de servicii...
deRazvan Codorean3 iulie 2026Astăzi, taxa de drum olandeză pentru camioane a intrat în vigoare. De...
deCargo & Bus1 iulie 2026Potrivit companiei, prezența Volvo Trucks la expoziția IAA 2026 va fi o...
deCargo & Bus1 iulie 2026
Comentați?