XF Ultimate anunță finalul acestei generații de camioane DAF
Home Camioane XF Ultimate anunță finalul acestei generații de camioane DAF
Camioane

XF Ultimate anunță finalul acestei generații de camioane DAF

189

DAF introduce pachetul Ultimate pentru modelele CF și XF, care consistă într-o serie de echipamente ce îmbunătățesc confortul, eficiența și siguranța. Pentru companiile care doresc cel mai mare timp de disponibilitate posibil există chiar un pachet Ultimate+.Una dintre primele caracteristici ale Ultimate Package este sistemul Battery Energy Management, care monitorizează starea bateriilor. De asemenea, presiunea din anvelope este monitorizată de sistemul Tyre Pressure Monitoring.

Modelele DAF CF și XF cu pachetul Ultimate sunt echipate și cu sistemul Predictive Cruise Control. Acesta anticipează traseul cu 2 km înainte și controlează sistemul de propulsie pentru a profita la maximum de energia cinetică a camionului. Astfel, sistemul poate reduce consumul cu până la 4%.

Pachetul Ultimate mai include faruri și stopuri LED, pentru o vizibilitate maximă și consum redus de energie. Producătorul spune că noile blocuri optice sunt proiectate să reziste pe întreaga durată de viață a camionului.

Pentru confortul șoferului, Ultimate Package plusează cu sistemul de climatizare DAF Climate Control, dar și cu o priză de 24 V/40 amperi proiectată special pentru a alimenta un cuptor cu microunde.

XF Ultimate anunță finalul acestei generații de camioane DAFCompaniile care vor și mai multă eficiență pot opta pentru pachetul Ultimate+. Acesta include sistemul de administrare a flotei DAF Connect, dar și un contract de service DAF MultiSupport Flex Care.

Noile pachete Ultimate și Ultimate+ pot fi comandate pentru aproape orice model nou CF și XF echipat cu motoare PACCAR MX-11 sau MX-13.

După cum sugerează și numele, aceasta este ultima ediție specială a actualei generații DAF, care se pregătește de înlocuire. În ultimele luni, mai multe camioane din noua generație au fost surprinse pe drumurile din Europa cu camuflaj puternic, cel mai probabil în fazele finale ale testelor cu clienții. Din câte se pare, noile modele vor avea un bot aerodinamic de până la 20 cm, fapt sugerat de placa frontală de camuflaj situată la distanță destul de mare de nivelul parbrizului.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Deficitul de șoferi de TIR din România acoperit parţial cu personal din Filipine

Pe fondul plecării masive a șoferilor români în țări cu salarii mai...

CamioaneNoutati

Preţul camioanelor nepoluante trebuie să scadă la jumătate pentru a concura cu modelele diesel

Preţul camioanelor fără emisii poluante trebuie să se reducă la jumătate pentru...

CamioaneNoutati

IAA Transportation 2024: Daimler Truck pune accentul pe transportul pe distanțe lungi fără emisii

Daimler Truck, unul dintre cei mai mari producători de autovehicule comerciale din...

CamioaneNoutati

eTruckathon: MAN eTGX evidențiază caracterul adecvat din punct de vedere practic

Douăsprezece camioane electrice, douăsprezece echipe, aproximativ 300 km la putere: acesta este...