Autobuzul Anului 2019, Mercedes-Benz Citaro Hybrid, va ajunge anul viitor nu doar pe străzile din București, ci și pe cele din Sinaia.Achiziția celor 11 autobuze Citaro Hybrid a fost finalizată la finalul lunii noiembrie. ”Este important ca municipalitățile să îmbine optim nevoile unui transport public eficient cu cele pentru conservarea mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor. Ne bucurăm că Primăria Sinaia a identificat în noi un partener de încredere și că ne putem aduce aportul la obiectivele municipalității pe termen lung, prin intermediul autobuzelor inovatoare Citaro Hybrid”, a declarat Valeriu Zaharia, Managing Director Trucks & Buses Mercedes-Benz România.
”Mobilitatea urbană reprezintă un capitol important pentru creșterea calității vieții sinăienilor, iar un transport în comun ecologic menține un oraș sănătos. Mă bucur că licitația a fost câștigată de o companie cu renume mondial pentru produsele sale de top”, a spus și Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.
Cele 11 autobuze urmează să fie livrate în cursul anului 2020. Comanda constă în opt autobuze Citaro K Hybrid și trei autobuze Citaro Hybrid. Modelele compacte Citaro K Hybrid au două uși și 10,63 metri lungime, oferind o bună manevrabilitate pe străzile aglomerate și înguste. Autobuzele Citaro Hybrid au 12,14 metri lungime, oferind o capacitate ridicată de transport pentru rutele aglomerate.
Standardele în materie de confort și siguranță, deja consacrate de modelul Citaro, sunt păstrate și în cazul Mercedes-Benz Citaro Hybrid. Autobuzele ce urmează a fi livrate la Sinaia vor fi echipate cu camere video, Wi-Fi, sisteme GPS și e-ticketing și rampe pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă.
Autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid, care circulă deja în orașe europene precum Stuttgart, Cracovia, Essen, au deschis în 2019 un noul capitol al mobilității urbane și în România.
Comentați?