MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN și Neoplan în România, anunță numirea lui Kamil Gromek în funcția de Director general interimar, începând cu 23 septembrie 2026. Kamil Gromek preia această funcție de la Victor Vîlcu, care și-a încheiat activitatea în cadrul companiei.
Cu o experiență de 30 de ani în industria vehiculelor comerciale, atât în Polonia, cât și la nivel european, Kamil Gromek a ocupat de-a lungul carierei sale numeroase funcții de conducere și management. Experiența sa în sectorul vehiculelor comerciale grele și ușoare, precum și contribuția sa la dezvoltarea și îmbunătățirea performanței organizațiilor în care a activat reprezintă atuuri importante pentru MHS Truck & Bus.
„Kamil Gromek aduce o experiență vastă în industria vehiculelor comerciale și o perspectivă internațională valoroasă. În perioada următoare, prioritatea noastră rămâne aceeași: să fim cât mai aproape de clienții noștri, să le înțelegem nevoile și să le oferim soluții care le simplifică activitatea. Aceasta este esența conceptului Simplifying Business”, a declarat Jörg Mommertz, membru al Consiliului Executiv pentru Vehicule Comerciale în cadrul MHS Holding.
Kögel își consolidează prezența în Polonia. Compania a înființat o filială proprie...
deCargo & Bus15 octombrie 2026Daimler Truck a trimis modelul electric cu baterii eActros 600 într-un turneu...
deCargo & Bus6 octombrie 2026ASKO, principalul furnizor norvegian de servicii logistice și de distribuție angro de...
deRazvan Codorean5 octombrie 2026Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme...
deCargo & Bus2 octombrie 2026
Comentați?