Renault Trucks trece în 2019 la standardul Euro 6 Step D. Modelul Renault Trucks T 2019 aduce o reducere cu 3% a consumului de combustibil, dar și cu noi echipamente pentru confortului șoferului.Versiunile Renault Trucks T 2019 și T High 2019 sunt echipate cu motoarele DTI 11 și DTI 13 Euro 6 Step D, care respectă regulamentele ce vor intra în vigoare la 1 septembrie 2019. Acestea dispun de un nou sistem de post-tratare, realizat cu ajutorul unor noi materiale cu un grad crescut de durabilitate. A fost adăugat un senzor de calitate pentru AdBlue, iar al șaptelea injector a fost înlăturat.
Renault Trucks T 2019 este echipat și cu un sistem Optivision de nouă generație. Acest regulator predictiv de viteză, care folosește topografia pentru a optimiza schimbarea treptelor de viteză, stochează acum datele direct în vehicul. Acest lucru sporește confortul șoferului, deoarece conexiunea nu se va mai pierde, chiar și în zone în care sistemul GPS nu oferă nicio informație, cum ar fi în cazul tunelurilor. Mai mult, informațiile despre rută sunt mai exacte, permițându-le șoferilor să își planifice mai bine cursele.
De asemenea, sistemul adaptiv Eco Cruise Control dispune de noi setări, care folosesc mai puțin combustibil. Combinația dintre aceste îmbunătățiri și echipamente noi permite clienților să obțină o reducere a consumului de combustibil cu 3% comparativ cu generația anterioară.
În versiunile 2019, cabinele camioanelor de gamă T dispun de noi finisări de înaltă calitate. La interior, planșa de bord se laudă cu un finisaj de carbon, care este prezent, de asemenea pe interiorul ușilor, senzația de eleganță fiind completată de scaunele cu piele neagră și de o nouă tapițerie armonizată pentru plafon de culoare gri.
La exterior, grila radiatorului și oglinzile laterale pot fi personalizate, fiind disponibile două culori, negru strălucitor sau portocaliu eloxat. Plăcuța de identificare a vehiculului are un scris simplificat și mai vizibil, cu numele vehiculului, puterea și motorizarea. Este disponibilă, de asemenea, o linie suplimentară pentru personalizare pentru clienți.
Versiunile Renault Trucks T și T High 2019 sunt disponibile acum pentru comandă.
1 Comentariu