Home Camioane Test Renault T520 High MaxiSpace: Vârf de gamă consistent
Camioane

Test Renault T520 High MaxiSpace: Vârf de gamă consistent

222

Test cu T520 High MaxiSpace, vârful de gamă al Renault Trucks. Cabina înaltă cu podea plană și configurare pentru un singur șofer este asociată cu motorul de 13 litri în cea mai recentă evoluție common rail și cu cea mai mare putere disponibilă. Text: Danilo Senna; Traducere și adaptare: Ionuț Păduraru; Foto: tuttoTrasporti.
După lansarea gamei T, Renault Trucks a experimentat o fază de popularitate dincolo de zona sa obișnuită (Franța și alte câteva piețe). Apoi, după redefinirea echilibrului în cadrul grupului Volvo și lansările unor competitori de top, anumite actualizări ale gamei Renault au trecut fără a stârni mare vâlvă. Totuși, după cum demonstrează și acest T520 MaxiSpace, produsul este unul de substanță, mai ales în raport cu prețul. Puterea este una de vârf, dacă nu se dorește intrarea în nișa motoarelor de 16 litri, iar cabina este demnă de un vârf de gamă. La același preț, ”vărul” FH, care dispune de aceeași mecanică, ar fi disponibil doar cu versiuni intermediare pentru motor și cabină. Din acest punct de vedere, Renault este o afacere. Oare sunt la fel și performanțele? Să vedem.

Certitudine

Acesta nu este primul T520 pe care îl testăm. În urmă cu aproape 2 ani ne-am întâlnit cu un altul care, în afară de cabina MaxiSpace, nu arăta cu mult diferit. Sigur, lipseau multe dintre noutățile aerodinamice introduse, precum benzile de cauciuc de sub bara de protecție sau spoilerul de plafon reprofilat. Totuși, Renault nu s-a străduit prea mult să reducă rezistența la înaintare a camionului de test, care avea două goarne cromate pe plafon și parasolar. Echipamente care împiedică obținerea celui mai bun consum posibil. Evident, francezii sunt siguri pe cărțile lor.

Mai mult decât pare

Chiar și la ridicarea cabinei pare că nimic nu s-a schimbat din 2015. Dar motorul nu mai este același: în locul fostelor pompe de injecție a apărut un sistem cu rampă comună de 2000 de bari. Adăugați compresorul pneumatic decuplabil și pompa de servodirecție cu debit variabil, iar rezultatul este că la roți ajunge mai multă putere ca oricând la același nivel de motorizare. Cu alte cuvinte, performanța lui T520 MaxiSpace s-a îmbunătățit nu doar în teorie, ci și în măsurători. Cu aceleași rapoarte de transmisie în punte și la semiremorcă avem acum un consum mai mic. De asemenea, puterea care nu mai este consumată de sistemele auxiliare face ca accelerația de la 0 la 80 km/h să dureze cu două secunde mai puțin. Pe scurt, T520 este mult îmbunătățit, deși nu ar părea la prima vedere. Puterea este furnizată liniar și la turații mai mici ca înainte: în afară de urcări, transmisia automatizată menține turațiile sub 900 rpm, iar toți cei 520 CP sunt disponibili înainte de 1.500 rpm. Puterea este furnizată constant până la 1.800 rpm, unde scade brusc. Mai sus de atât, orice accelerare înseamnă doar risipă de motorină. În acest regim este însă eficientă frâna de motor (382 kW la 2.300 rpm), care face ca retarderul prezent aici să nu mai fie necesar: puterea de frânare este suficientă chiar și pentru o greutate totală de 44 de tone. Apropo de greutate, masa proprie a capului tractor este de aproximativ 8.000 kg, o valoare acceptabilă pentru un model vârf de gamă.

Covor zburător

Renault T520 High MaxiSpaceModelul Renault T testat era echipat cu suspensie față pneumatică. Astfel configurată, partea din față a camionului nu este lipsită de precizie, dar adaugă un filtru suplimentar între volan și roți, doar parțial compensat de prezența anvelopelor față mai late. La schimburile rapide de direcție, cabina are un comportament ferm. Totuși, cu un scaun al șoferului aflat la o înălțime de peste 2 metri față de sol, modelul seamănă mai mult cu un vas de croazieră foarte confortabil decât cu un camion de curse. Pentru a ajunge la scaun este nevoie de o treaptă suplimentară, dar un mâner ascuns inteligent elimină nevoia de a te întinde prea mult. O soluție la fel de inteligentă este și materialul moale care atârnă deasupra picioarelor la patul de jos (singurul prezent aici): rezultatul este un fel de hamac pentru cei care doresc o poziție relaxată fără să se așeze complet. Pentru alte activități în timpul pauzelor există un scaun pivotant și o masă care se pliază pe peretele din spate și se extinde până la bord. Podeaua plană ajută la maximizarea spațiului, iar deplasarea la interior se face cu ușurință. Pe lângă spațiul de stocare de deasupra parbrizului, mare și luminos, aici mai avem trei dulapuri în partea din spate, în locul celui de-al doilea pat, care îți permite să stochezi aproape orice.

Ne așteptam ca eliminarea zgomotului produs de pompele de injecție să ducă la creșterea nivelului de silențiozitate de la interior, nedemonstrată însă de măsurătorile noastre. Totuși, este evident că motorul nu mai este principala sursă de zgomot de la interior. Zgomotul nu este însă deranjant și nu se aud nici ”greierași”, semn al unui interior atent asamblat. Transmisia automatizată s-a dovedit a fi încă o dată fluidă și bine legată, chiar și pe un traseu dificil. Sistemul predictiv Optivision funcționează suficient de bine. El lucrează în armonie cu sistemul Eco Cruise (care permite deviații variabile de la viteza setată) și cu sistemul Optiroll (care pune transmisia în modul neutru imediat ce camionul se poate deplasa doar din inerție). La fel ca Volvo I-see, sistemul Optivision operează într-un mod diferit față de cele ale altor producători, cu hărți ”învățate pe de rost” de camion sau de alte vehicule ale grupului Volvo și stocate în cloud. Avantajul este că sistemul este disponibil și dacă nu există acoperire a sateliților. Dezavantajul apare dacă nici un camion Renault (sau Volvo) nu a mai parcurs acel drum: în acest caz, Optivision nu funcționează.

Renault T520 High MaxiSpace Interior

Particularități

Ca un bun francez, T520 își permite o altă logică a aranjării butoanelor de control față de alte vehicule. De exemplu, pentru operarea manuală a cutiei de viteze se folosesc mișcări înainte și înapoi pentru selectarea treptelor, în loc de sus-jos ca la ceilalți producători. De asemenea, clapetele pentru ajustarea vitezei nu sunt pe volan, ci sub acesta. Cu toate acestea, diferitele moduri de control al vitezei de croazieră sunt selectate printr-un buton de pe consola centrală. În afară de unele reflexii ale soarelui pe instrumentele de bord, vizibilitatea în cabină este bună, grație geamurilor mari și a stâlpilor subțiri.

Renault T520 High MaxiSpace Prezenta impunatoarePrezență solidă. Cu cabina sa cea mai mare, T520 are o prezență impunătoare. Capul tractor nu este foarte ușor, având o greutate proprie de aproximativ 8.000 kg. Motorul common rail nu se distinge din afară cu nimic de modelul precedent, cu pompe de injecție. El menține o recirculare minimă a gazelor de eșapament, fără răcirea acestora, astfel că nevoia de AdBlue este peste medie, aliniată cu motoarele care folosesc doar SCR.

Renault T520 High MaxiSpace Planul caseiPlanul casei. Renault folosea deja o podea plană pe futuristul Magnum, predecesorul gamei T. De fapt, High este o cabină Sleeper montată pe o podea situată cu o treaptă mai sus. Astfel, înălțimea utilă are peste 2 metri pe întreaga lățime, fără un tunel al transmisiei. Scaunul pivotant face pereche cu măsuța pliabilă. Un fel de hamac transformă patul într-un șezlong.

 

Renault T520 High MaxiSpace Functie dublaFuncție dublă. Un tur în jurul lui T confirmă că Renault a înlăturat deflectoarele de la colțurile cabinei. Funcția acestora este îndeplinită acum de noile blocuri optice, care are un orificiu înainte de curbură. Înainte de plecarea la drum s-a verificat presiunea din anvelope și s-a testat practicalitatea treptelor și a suportului pentru curățarea parbrizului.

 

 

Renault T520 High MaxiSpace Mai putin caiMai puțini cai. Gama Renault T combină cabina înaltă și cu podea plană doar cu motorul de 13 litri. Pe lângă această versiune de top există și variante cu 480 și 440 CP.

 

 

 

Avantaje

  • Raport bun calitate-preț
  • Eficiență totală înaltă

Dezavantaje

  • Logica aranjării comenzilor puțin aparte
  • Reflexia luminii pe instrumentele de bord

Renault T520 High MaxiSpace masuratori fisa tehnica

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Din 1 ianuarie 2025 se aplică „Rovinieta de Braşov”

De la începutul anului viitor, pe mai multe drumuri administrate de Consiliul...

CamioaneNoutati

IVECO și Eurospeed deschid seria evenimentelor de lansare oficială a gamei Model Year 2024 în România, la Suceava

IVECO, în parteneriat cu dealerul Eurospeed, organizează un eveniment dedicat prezentării celor...

CamioaneNoutati

Deficitul de șoferi de TIR din România acoperit parţial cu personal din Filipine

Pe fondul plecării masive a șoferilor români în țări cu salarii mai...

CamioaneNoutati

Preţul camioanelor nepoluante trebuie să scadă la jumătate pentru a concura cu modelele diesel

Preţul camioanelor fără emisii poluante trebuie să se reducă la jumătate pentru...