MAN Lion's City E
Home Autobuze MAN Lion’s City E, testat în Europa
AutobuzeTehnologie

MAN Lion’s City E, testat în Europa

72

Până la lansarea producției de serie, în 2020, autobuzul electric MAN Lion’s City E va fi testat de mai mulți operatori de transport public din Germania și Luxemburg.MAN Truck & Bus estimează că aproximativ 66% din transportul public urban din Europa se va face în 2030 cu autobuze electrice. În acest context, producătorul a prezentat la IAA modelul complet electric Lion’s City E.

Designul ușor modificat subliniază natura unică a acestui model cu propulsie electrică. Cea mai izbitoare trăsătură este lipsa unui compartiment al motorului în partea din spate: deoarece bateriile sunt instalate în plafon, în spate rămâne loc suplimentar pentru scaune. Repoziționarea bateriilor are și alte beneficii. În primul rând, plafonul este mult mai puțin vulnerabil decât partea din spate în cazul unei coliziuni. De asemenea, designul autobuzului capătă mai multă fluiditate, iar iluminarea este mai bună.

MAN a optat pentru un motor central (care propulsează puntea spate) pentru modelul solo și două motoare pentru modelul articulat (pe a doua și a treia punte). Motoarele centrale asigură un acces mai facil și sunt mai simple decât cele situate în apropierea roților, oferind beneficii în ce privește întreținerea și costul total de proprietate. Cu două motoare electrice, autobuzul articulat este mai stabil în timpul manevrelor, iar în plus asigură o mai bună recuperare a energiei în timpul perioadelor de frânare.

Modelul solo are un motor care produce între 160 și 270 kW, iar capacitatea bateriei este de 480 kWh pentru modelul solo și 640 kWh pentru cel articulat. Sistemul sofisticat de management al temperaturii bateriilor garantează o disponibilitate extinsă, indiferent de anotimp. Astfel, Lion’s City E poate asigura o autonomie de 200 km (și până la 270 km în condiții favorabile) pe întreaga durată de viață a bateriilor.

Bateriile sunt încărcate la depou, printr-un dispozitiv CCS. Încărcarea completă a bateriilor durează sub 3 ore pentru autobuzul solo și sub 4 ore pentru cel articulat, la o putere medie de încărcare de 100 kW. Perioada scade dacă puterea maximă de încărcare instalată este de 150 kW. Cum tehnologia în acest domeniu evoluează rapid, Lion’s City E va putea fi actualizat ulterior cu următoarea generație de baterii.

Ca parte a eMobility Roadmap, planul MAN pentru vehicule electrice, o flotă demo de autobuze Lion’s City E va fi testată în operațiuni zilnice, în parteneriat cu numeroși parteneri europeni. Până acum, MAN a stabilit partaneriate cu operatori din Hamburg (Hamburger Hochbahn și Verkehrsbetriebe Hamburg-Holstein), Munchen (Stadtwerke München și Münchner Verkehrs Gesellschaft), Wolfsburg (Stadtwerke Wolfsburg și Wolfsburger Verkehrs-GmbH) și Luxemburg (Voyages Emile Weber și Losch Luxembourg). Producția de serie a modelelor MAN Lion’s City E va începe în 2020.

MAN Lion's City E

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutobuzeNoutatiRutierTransportatori

Nou parteneriat între FlixBus și Christian Tour

FlixBus și Christian Tour au anunțat semnarea unui parteneriat prin care agenția...

AutobuzeNoutatiRutierTransportatori

Primăria Galați cumpără 10 microbuze electrice Karsan e-Jest

Primăria Municipiului Galați anunță că a semnat contractul pentru achiziția a 10...

NoutatiTehnologie

Noi tehnologii ZF

În perioada premergătoare IAA Transportation 2024, ZF își dezvăluie în cadrul Global...

Autobuze

Karsan e-Atak autonom își extinde serviciile în Finlanda

Autobuzul electric autonom Karsan e-Atak, de 8 m lungime, primul vehicul fără...