IVECO a făcut echipă cu Ogilvy și Freeda pentru a spune poveștile a trei femei de neoprit în viața lor de zi cu zi în lumea transporturilor.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, IVECO dedică tuturor femeilor care lucrează în lumea transporturilor, un documentar video. Acesta se umește „Truck Queens”, sărbătorește rolul lor și dă glas experienței lor de primă mână. Documentarul a fost realizat împreună cu agenția globală de comunicare Ogilvy și agenția media, Freeda. El spune poveștile a trei femei de neoprit care și-au construit cariere în această industrie dominată istoric de bărbați.
Cele trei femei provin din țări diferite și medii diferite, dar au în comun pasiunea pentru camioane. Ele își împărtășesc visele, vorbesc despre obstacolele și prejudecățile cu care s-au confruntat. Și spun povestea modului în care au luptat cu curaj pentru recunoașterea profesională. Ca și modul în care au spart stereotipurile de gen în fiecare zi și începând schimbarea pentru generațiile mai tinere.
Țări diferite, o singură pasiune
„Părinții mei au o companie de autobuze foarte mică„, explică Judith. „A fost mereu un mediu plin de energie, m-am murdărit și a fost distractiv să-i văd pe băieți cum lucrează. Așa am înțeles că vreau să fiu mecanic și așa am început”, povestește Judith Ehrmann. Ea este un mecanic experimentat pentru cursele de camioane Team Schwabentruck, care concurează în Campionatul European de curse de camioane FIA. Echipa folosește camionul echipei IVECO S-Way.
Lorella Della Torre și-a construit o carieră de director de vânzări la un dealer italian IVECO. În cei 30 de ani în care a ocupat o varietate de funcții în cadrul organizației sale. Și și-a câștigat respectul colegilor și clienților. Nu a fost o alegere ușoară: „În anii optzeci, când am început să lucrez în vânzări, rolul unui vânzator femeie nu exista. Așa că l-am creat. Am intrat într-un mediu complet masculin, unde nu mai era loc pentru mine. A trebuit îmi creez locul singură. ”
A treia mărturie este de la Oti Cabadas. Cea care s-a confruntat cu prejudecăți tradiționale pentru a deveni șofer de camion cu experiență. A petrecut ani de zile la volanul camioanelor și acum a avut ocazia să conducă un IVECO S-Way în misiuni pe distanțe lungi. Viața pe drum este grea, dar Oti o iubește: „Oamenii îl văd ca pe un alt vehicul, dar pentru noi este casa noastră. În acest domeniu faci multe sacrificii, dar mi se pare o slujbă împlinitoare și obțin multe beneficii – nu aș renunța la camioane, oricât de greu ar fi.”
IVECO sărbătorește femeia
Luca Sra, Chief Operating Officer IVECO Truck Business Unit, afirmă: „La IVECO suntem mândri să evidențiem rolul femeilor în industria noastră. Unul care rămâne mult subevaluat. Am vrut să le sărbătorim contribuția și hotărârea de a reuși în profesia aleasă. Cele trei femei împărtășesc o pasiune adânc înrădăcinată pentru cariera lor, care le-a determinat să spargă stereotipurile și să-și construiască o carieră, deschizând calea viitoarelor generații de femei. Sperăm că acest proiect le va inspira pe tinerele de mâine să-și urmeze pasiunea, oriunde le-ar duce.”
Documentarul video produs de Freeda va fi difuzat pe IVECO LIVE CHANNEL www.ivecolivechannel.com și va fi distribuit pe canalele de socializare ale IVECO și Freeda.
Comentați?