Program extins pentru intrarea în Ungaria la Nădlac 1 Ungaria își închide granițele
Home Transportatori Ungaria își închide granițele la 1 septembrie. Șoferii de camion nu sunt afectați
Transportatori

Ungaria își închide granițele la 1 septembrie. Șoferii de camion nu sunt afectați

255

Ungaria a anunțat că își va închide granițele pentru cetățenii străini de la 1 septembrie, timp de cel puțin o lună, în încercarea de a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus. Tranzitul șoferilor, atât la bordul camioanelor, cât și în autoturismele personale, nu este afectat.Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că ministrul de resort, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în continuarea demersurilor întreprinse de MAE pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

În cadrul discuției a fost obținută confirmarea că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria nu va fi afectat. Noile reguli se referă doar la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei.

Ungaria își închide granițele la 1 septembrie. Condiții de tranzit

Tranzitarea Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. MAE reamintește că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit pentru pasageri:

  • durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;
  • persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19;
  • să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Olanda
CamioaneLogisticăNoutatiRutierTransportatori

Olanda: Zonele cu emisii zero duc la o creștere a numărului de autoutilitare și camioane electrice

O nouă analiză realizată de Clean Cities examinează impactul inițial al introducerii...

Ryan Air
AerianNoutatiTransportatori

Ryan Air comandă aeronave cargo electrice de la Beta pentru Alaska

Compania aeriană de transport marfă din Alaska, Ryan Air, a plasat o...

trenul
FeroviarNoutatiTransportatori

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 7,6% în primele șase luni din 2025

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul semestru...

tarifele
CamioaneNoutatiTransportatori

Tarifele pe care le vor plăti transportatorii de marfă pentru fiecare km parcurs în România

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat deschiderea procedurii de transparenţă decizională pentru...