Home Camioane Test IVECO S-WAY 460 NP
Camioane

Test IVECO S-WAY 460 NP

207

S-WAY NP este principala propunere a IVECO în lupta pentru reducerea emisiilor. Dar calul de bătaie al italienilor în segmentul camioanelor grele cu propulsii alternative trebuie să se confrunte și cu portofelul. Producătorul promite că sustenabilitatea nu este doar de fațadă: să vedem dacă este adevărat. Text și foto:tuttoTrasporti.

România nu are încă stații de alimentare cu LNG, dar companiile din țara noastră care lucrează preponderent în vestul continentului au început să opereze camioane alimentate cu gaz natural. Cu o planificare riguroasă, alegerea ecologică poate deveni și una profitabilă, mai ales datorită subvențiilor și stimulentelor pe care le oferă anumite state.

Este ușor să spui ”verde”, mai ales pentru cei care nu trebuie să suporte costurile suplimentare. În cazul camioanelor, clienții nu sunt mereu dispuși să împartă povara, chiar dacă exemplele de colaborări constructive dintre producători și transportatori sunt tot mai numeroase. Iveco S-Way NP vrea să aducă toți factorii la un acord, iar testul nostru intenționează să verifice dacă a reușit.

Testul cu modelul diesel IVECO S-WAY 480 (din Octombrie 2020) este încă proaspăt în memoria noastră, astfel încât este ușor să facem comparații inevitabile. Sunt aceleași dileme pe care le au cei care se gândesc dacă să apeleze la alternativa LNG. Aici și acum avem la dispoziție confortul datelor. Același traseu de test de aproape 600 km (cu start din Piacenza, pentru alimentarea cu LNG), aceeași semiremorcă cu balast fix, același șofer și autor al articolului.

Pe scurt, aceleași cărți pentru o provocare dublă. Profitabilitatea se poate obține și în același timp cu protejarea mediului. Cu precizarea că senzațiile sunt diferite la volan, deoarece motorul alimentat cu metan este altfel decât cel diesel. Nu este neapărat mai rău, dar abordarea trebuie să se schimbe.

Să pornim!

Încă de la prima cheie, IVECO S-WAY NP (acronim pentru Natural Power) te face să înțelegi că trebuie să ai puțină răbdare. Spre deosebire de dieselul care pornește imediat. În schimb, dacă ai ușa deschisă, vei observa că motorul cu 6 cilindri convertit la aprindere cu bujii pornește cu un murmur încet și fără vibrații.

Pistoanele sale nu mai sunt alimentate de la rampa comună ce funcționează la o presiune de 2.000 de bar. Ci cu un amestec stoichiometric de gaz și aer, preparat imediat deasupra valvelor de admisie. Fapt care explică pornirea mai lungă. Raportul de compresie este de asemenea redus, de la 16,5:1 la 12:1. Pentru a evita detonările (aprinderile spontane și necontrolate) specifice motoarelor alimentate cu benzină.

Pentru motorină, problema este, din contră, dificultatea în obținerea combustiei. Deoarece nu există scântei în cilindru. Pe scurt, motorul Cursor 13 NG (Natural Gas) are o viață mai ușoară din punctul de vedere al solicitărilor mecanice. Dar suportă eforturi termice mai mari. Compresia redusă are ca efect o frână de motor cu efect slab, astfel încât Iveco S-Way NP vine în standard cu retarder. Acesta, dar și alte echipamente, sunt plătite suplimentar față de modelul diesel.

Astfel, prețul de listă al unui camion LNG de 460 CP este mai mare cu aproximativ 30% față de unul diesel de 480 CP. În schimb, modelul LNG beneficiază de anumite stimulente. De exemplu, în Germania nu se plătesc taxe de drum.

Recompensă la pompă

Trecerea la alimentarea cu gaz natural costă, investiția inițială suplimentară fiind considerabilă. Dar cei care fac acest pas vor fi răsplătiți la pompa de realimentare. Chiar și acum, când prețul petrolului este relativ mic, gazul natural lichefiat costă cu aproximativ 20% mai puțin (pe kilogram) decât motorina.

În plus, consumul este mai mic, potrivit datelor obținute de noi. Mai precis, 29 de litri (inclusiv AdBlue) la 100 km pentru S-Way 480 diesel. Și doar 24 kg pentru S-Way 460 LNG. Viteza medie a fost practic identică, ea fiind influențată mai mult de trafic și de lucrările de pe traseul de test, decât de puterea motorului.

Accelerațiile și recuperările sunt clar mai bune pentru modelul diesel. Peste ce ar fi sugerat diferența de 20 CP dintre puterile maxime. Probabil că diferența de câteva secunde este făcută de cei 300 Nm care îi lipsesc modelului NP. Dar și de felul diferit în care se livrează puterea la roți. Modelul alimentat cu gaz are un raport final de 1:3,36 (1:2,59 cu supraviteză), mult mai scurt decât cel de 1:2,47 în cazul camionului diesel de 480 CP. În practică, la 85 km/h, motorul Cursor 13 NG lucrează la aproximativ 1.200 rpm, cu doar 100 rpm mai mult decât motorul diesel.

Mai greu, dar cu bonus

Camionul LNG are și o greutate proprie mult mai mare, din cauza celor două rezervoare mari (540 de litri fiecare), față de modelul diesel care avea doar un rezervor de 390 de litri și o roată de rezervă. Totuși, vehiculele alimentate cu carburant alternativ pot avea un bous de 1 tonă la masa maximă admisă. Apropo, roata de rezervă nu încape pe șasiul modelului LNG, deși ampatamentul este mai lung (3.800 mm, față de 3.650 mm). Acesta oferă un mic plus de stabilitate, deși nici modelul diesel mai scurt nu suferea la acest capitol.

Pe de altă parte, autotractorul devine ceva mai puțin agil și sigur mai greu. Lăsând la o parte cântarele și cronometrele, manevrabilitatea rămâne intactă, indiferent de tipul de propulsie. După ce ai înțeles că pedala de accelerație trebuie apăsată ferm la fiecare plecare de pe loc, totul funcționează lin și silențios. Nivelul de zgomot este cu aproximativ 1 decibel mai jos. Dar și tipul de zgomot este mai puțin deranjant. În rest, esența camionului rămâne aceeași. La modelul LNG nu pot fi montate ”fuste” laterale peste rezervoarele de metan, din motive de siguranță.

Timpul de realimentare este ceva mai mare decât la motorină, dar mai scurt decât la gazul natural comprimat (CNG). Un mic avantaj este și eliminarea mirosului de motorină. În Italia, dar și în alte țări din vest, rețeaua de alimentare cu LNG este suficient de extinsă pentru a elimina teama legată de autonomie. Păcat însă că afișajul din bord este un pic prea optimist în estimarea consumului, cel al modelului diesel fiind mult mai precis. De vină este însă materia primă: gazul, volatil prin definiție, este mult mai sensibil la condițiile de presiune și temperatură.

AVANTAJE
Rețea LNG în continuă extindere
Zgomot redus față de diesel
Calitate generală bună

DEZAVANTAJE
Frână de motor slabă
Întârziere în răspunsul accelerației
Preț de achiziție mai mare

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Daimler Truck a demonstrat la IAA că și camioanele pe hidrogen sunt o opțiune

Daimler Truck a expus la IAA Transportation nu numai camioane pur electrice...

CamioaneNoutati

Scania: Electrificarea transportului forestier greu

Proiectul suedez TREE – TRansition to Efficient Electrified forestry transport – în...

CamioaneNoutati

Renault Trucks redefinește logistica urbană

Renault Trucks prezintă Deliver-Assist, soluția sa inovatoare și inteligentă dedicată logisticii urbane,...

CamioaneNoutati

Din 1 ianuarie 2025 se aplică „Rovinieta de Braşov”

De la începutul anului viitor, pe mai multe drumuri administrate de Consiliul...