Solaris, nou contract cu municipalitatea din Târgu Jiu pentru livrarea altor 15 troleibuze

Troleibuzele Solaris Trollino 12 ce urmează să fie livrate în oraș au o lungime de 12 metri și sunt echipate cu motoare electrice de 160 kW. Conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, acestea nu generează nicio emisie poluantă. Astfel că urmează tendințele la nivel european privind reducerea emisiilor în mediul urban.
Vehiculele sunt proiectate să ofere confort și maximă siguranță pasagerilor. Toate troleibuzele Trollino 12 sunt dotate cu aer condiționat și încălzire, un sistem modern de informare a pasagerilor, camere de supraveghere video și un sistem de numărare a pasagerilor. Fiecare troleibuz poate transporta minim 70 de pasageri, din care minim 29 pe scaune.
Solaris, parteneriat amplu cu municipalitatea din Târgu Jiu
Compania a anunțat în luna septembrie a anului trecut începerea livrării celor 11 troleibuze Trollino 12 în municipiul Târgu Jiu. O livrare efectuată în baza contractului în valoare de aproape 4,5 milioane euro, semnat la începutul anului cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
De asemenea, tot în luna septembrie 2021, Solaris anunța și semnarea unui nou contract cu Municipiul Târgu Jiu. Acesta prevedea livrarea a încă 9 troleibuze Trollino 12, în valoare de 4,8 milioane euro. Vehiculele urmează să intre în posesia clientului anul acesta.
În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare, Oradea, Mediaș, Târgu Jiu, Reghin, Ploiești. Vehiculele electrice și hibrid sunt preponderente. De asemenea, peste 170 de vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.
