Advertisement

Șeful Nikola a demisionat după ce compania a fost acuzată de fraudă
Home Camioane Șeful Nikola a demisionat după ce compania a fost acuzată de fraudă
CamioaneTehnologie

Șeful Nikola a demisionat după ce compania a fost acuzată de fraudă

513

Nikola Corporation, compania americană care vrea să revoluționeze transportul de marfă prin electrificarea camioanelor grele, a anunțat o schimbare importantă la vârf. Șeful Nikola, Trevor Milton, a demisionat, fiind înlocuit de un fost vicepreședinte al General Motors.Șeful Nikola a demisionat la puțin timp după ce compania a fost acuzată de Hindenburg Research că reprezintă o ”înșelătorie complexă”, păcălindu-și investitorii. Trevor Milton a demisionat voluntar, iar consiliul de directori i-a aprobat demisia. El a fost înlocuit de Stephen Girsky, fost vicepreședinte al General Motors și membru în boardul Nikola.

”Nikola este în sângele meu și va fi mereu, dar concentrarea trebuie să fie pe companie și pe misiunea sa de a schimba lumea”, a spus Trevor Milton, fondatorul Nikola, după anunțarea demisiei din funcția de președinte executiv.

După anunț, acțiunile Nikola au scăzut cu peste 30%. Potrivit presei internaționale, acuzațiile împotriva companiei sunt investigate de autoritățile americane, inclusiv de Ministerul de Justiție. Nikola a fost acuzată inclusiv că, într-un video de prezentare, un prototip nu avea sistem de propulsie, ci doar a fost filmat rulând liber la vale. Ca răspuns la aceste acuzații, compania a prezentat imagini cu prototipuri de camioane electrice Nikola Tre, produse la fabrica Iveco din Ulm (Germania).

Printre investitorii care au cumpărat acțiuni Nikola se numără Iveco, Bosch sau General Motors. Până acum, partenerii Nikola nu au făcut comentarii, în ciuda acuzațiilor violente.

Nikola este văzută ca principalul concurent al Tesla în dezvoltarea de vehicule comerciale electrice. Compania cu sediul în Phoenix (Arizona) a fost una dintre vedetele bursei americane. Deși nu a comercializat încă nici un produs, Nikola este evaluată de investitori la o valoare mai mare decât companii auto celebre, precum gigantul american Ford.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

taxa de drum
CamioaneNoutati

Taxa de drum pentru camioane din Țările de Jos intră în vigoare astăzi

Astăzi, taxa de drum olandeză pentru camioane a intrat în vigoare. De...

Volvo Trucks
CamioaneNoutati

Volvo Trucks la IAA 2026

Potrivit companiei, prezența Volvo Trucks la expoziția IAA 2026 va fi o...

Europa
CamioaneNoutati

Peste 6.300 de înmatriculări noi de camioane electrice în Europa în primul trimestru al anului 2026

Consiliul Internațional pentru Transport Curat (ICCT) a publicat o nouă ediție a...

Scania
CamioaneNoutatiVehicule speciale

Scania predă primul camion hibrid către FMV

Scania predă primul dintre cele trei camioane hibride către FMV (Administrația Suedeză...