România are cele mai periculoase drumuri din UE
Home Noutati România are cele mai periculoase drumuri: număr de decese dublu față de media UE
Noutati

România are cele mai periculoase drumuri: număr de decese dublu față de media UE

157

Comisia Europeană a publicat ieri cifrele preliminare cu numărul persoanelor care și-au pierdut viața pe drumurile din UE în 2019. România are cele mai periculoase drumuri, cu un număr de decese la 1 milion de locuitori aproape dublu față de media UE.Cu o medie de 51 de decese cauzate de accidente rutiere la 1 milion de locuitori, Europa rămâne, de departe, cea mai sigură regiune din lume în materie de siguranță rutieră. CE estimează că 22.800 de persoane au murit într-un accident rutier anul trecut, cu 2% mai puțin decât în 2018.

Față de 2010, scăderea este și mai mare, de 23%. Totuși, departe de obiectivul UE, de scădere cu 50% între 2010 și 2020. Deși este probabil ca numărul accidentelor rutiere mortale să scadă semnificativ în 2020, ca urmare a măsurilor luate în scopul combaterii pandemiei de coronavirus, această scădere nu va fi suficientă pentru atingerea obiectivului.

Opt state membre au înregistrat o scădere record a numărului de accidente mortale în 2019: Croația, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg și Suedia. Cu toate acestea, progresele au încetinit în majoritatea țărilor.

Cele mai sigure drumuri anul trecut au fost cele din Suedia (22 de decese la 1 milion de locuitori) și din Irlanda (29/milion). La polul opus, România are cele mai periculoase drumuri din UE, cu 96 de decese la 1 milion de locuitori. Bulgaria (89/milion) și Polonia (77/milion) au raportat și ele rate ridicate ale mortalității pe șosele.

”Nici decese, nici vătămări grave pe drumurile europene până în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne-am propus să reducem cu 50% numărul de decese și cu 50% numărul de vătămări grave până în 2030 și știm că obiectivul nostru poate fi atins. UE a înregistrat în trecut o scădere substanțială a accidentelor rutiere mortale, însă cifrele au stagnat în ultimul timp. În plus, disparitățile dintre țări rămân enorme. Numai printr-o combinație de măsuri legislative, finanțare adecvată, standarde pentru vehicule și infrastructură, digitalizare și schimb de bune practici ne vom putea atinge obiectivul”, a declarat Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Citește și:

Marii consumatori de cafeină, mai predispuși la accidente

Accidentele auto, unul dintre principalele riscuri care îi preocupă pe români

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Nisipul uzat din turnătoria Scania devine mortar la Weber Saint-​Gobain

Scania a anunțat că-și propune în 2025 să transforme 20.000 de tone...

AerianNoutati

Peste 26 de milioane de pasageri au tranzitat anul trecut aeroporturile din România

Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului...

NoutatiServicii

Shell se alătură proiectului german de încărcare a camioanelor electrice HoLa

Proiectul de mare profil „HoLa” pentru transportul cu camioane electrice pe distanțe...

NoutatiTehnologie

Câinele robot din China bate recordul mondial alergând 100 de metri sub 10 secunde

O companie chineză a dezvăluit un robot patruped care poate alerga 100...