În Monitorul Oficial nr. 404 a fost publicat Ordinul comun al ministrului transporturilor și al ministrului sănătății nr. 984/829/15.05.2020 cu măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță sanitară în transporturi, pe perioada stării de alertă.Ordinul a fost emis în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 68 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
Prevederile actului normativ stabilesc, pe durata stării de alertă, o serie de obligații în sarcina operatorilor economici care administrează infrastructura de transport, precum:
- să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane de cel puțin 1,5 m în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor cât și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară;
- să ia măsuri pentru informarea pasagerilor, prin afișe sau mijloace sonore sau video cu privire la măsurile de protecție sanitară;
- să efectueze dezinfecția periodică a zonelor cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și stații de metrou precum și a mijloacelor de transport în comun.
Totodată, dispozițiile ordinului stabilesc că, pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun
În același timp, prin ordinul comun de ministru, s-au stabilit și seturi de măsuri ce urmează a fi luate pentru fiecare tip de transport, terestru, subteran, aerian și naval, după cum urmează:
Măsuri și reguli de siguranță în transporturi pe perioada stării de alertă (transportul rutier de persoane):
- La urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluții dezinfectante. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă;
- Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecție;
- Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei;
- Spațiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială;
- Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, persoane adiacente parcursului, etc.);
- La îmbarcare/debarcare, pasagerii vor respecta o distanță de siguranță minimă unul față de celălalt;
- Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte uși;
- Pentru microbuzele este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus;
- Pentru transportul pasagerilor în regim de taxi și alternativ sunt obligatorii următoarele măsuri:
- transportul pasagerilor se efectua doar pe locurile din spate;
- conducătorul auto va fi dotat măști și dezinfectant de tip biocid;
- se va delimita spațiul dintre conducătorul auto și pasageri,
- pasagerii au obligația de a veni la locul de îmbarcare cu mască de protecție și de a purta masca de protecție la urcarea în vehicul și pe toată durata călătoriei;
- utilizarea mănușilor de către șofer în cazul mânuirii bagajelor clientului sauinteracțiunii cu alte persoane (agenți control, etc.) este obligatorie precum și dezinfectarea mâinilor, după îndepărtarea mănușilor într-o pungă special destinată;
- igienizarea și dezinfectarea interiorului autoturismului este obligatorie în fiecare zi;
- se vor utiliza cu precădere plățile electronice.
Măsuri și reguli de siguranță în transporturi pe perioada stării de alertă (transportul feroviar și cu metroul):
METROREX
- purtarea măștii va fi obligatorie pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în stațiile de metrou și pe toată durata călătoriei;
- vor fi expuse afișe de tip Ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul;
- se vor amplasa stickere de avertizare pentru distanțare socială, la cabinele de acces metrou;
- în dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie şi în dreptul automatelor de vândut cartele se vor amplasa autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanţării sociale;
- în stațiile de metrou, prin intermediul instalațiilor de sonorizare, se vor face anunțuri cu privire la păstrarea distanței şi a respectării măsurilor impuse de autorități;
- pe Magistralele 1+3 – cu un număr de 32 trenuri care vor circula în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 6 minute, iar pe distanța comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu – Eroilor, se va asigura un interval minim de 2-3 minute;
- pe Magistrala 2 – cu un număr de 21 trenuri care vor circula în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 3 minute;
- pe Magistrala 4 – cu un număr de 4 trenuri care vor circula în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 11 minute, până la punerea în funcțiune a sistemului de siguranță a traficului pe distanța Parc Bazilescu – Străuleşti;
- se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţa minimă între pasageri;
- trenurile de metrou vor fi igienizate zilnic prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare;
- atât spațiile publice, cât şi suprafeţele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul se igienizează prin utilizarea de soluții biocide pentru dezinfectat suprafeţe.
Operatorii feroviari
- purtarea măștii va fi obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei;
- șeful de tren/conductorul are obligația doar să vizualizeze biletul de calatori, fără să-l atingă;
- este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, fără a presta serviciul alimentar în zona barului;
- garniturile de tren vor fi salubrizate și igienizate înainteplecarea în fiecare cursă;
- lucrătorii din transportul feroviar vor trebui să fie dotațicu măști și mănuși;
- se va promova vânzarea on-line a biletelor și se vor utiliza cu prioritate biletele electronice;
- operatorii feroviari vor pune în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lungparcurs și pentru cele regionale acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic;
- operatorii feroviari vor stabili și aduce la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.
Gări
- vor fi montate dozatoare cu biocid în punctele de acces în gară;
- zonele de preluare a călătorilor (stații de taxi, parcări) vor fi amplasate față de zona de acces/ieșire la o distanță care să nu determine aglomerarea de persoane;
- în cazul stațiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieșire din gară;
- vor fi deschise doar spațiile comerciale care vând produse ambalate situate pe spațiul gării care au zona de acces din afara stației de cale ferată. Spațiile comerciale vor avea obligația de a lua măsuri pentru a evita aglomerarea de persoane în interiorul lor; se interzice deschiderea restaurantelor/ teraselor;
- fluxurile de îmbarcare/debarcare vor fi distincte și vor fi semnalizate de la intrarea în gară până pe peron (cu separatoare sau benzi aplicate pe suprafața gării);
- la casele de bilete se va merge pe principiul un ghișeu deschis unul închis, dacă poziționarea ghișeelor nu permite din construcție asigurarea distanței sociale, iar fluxurile de acces la ghișeu/plecare de la ghișeu vor fi marcate cu separatoare. Vor fi prevăzute fluxuri de acces/plecare și la ghișeele de informații sau la zonele de depunere a bagajelor;
- periodic vor fi făcute anunțuri semnalizate distinct cu sfaturile necesare referitoare la noul coronavirus;
- pe fiecare flux din gară se vor monta jos stickere care să atenționeze cu privire la distanța minimă ce trebuie respectată;
- în spațiul gării (inclusiv toaletele publice) se vor face periodic acțiuni de dezinfecție. În zonele intens circulate, operațiunile de dezinfecțiese vor face la minim 4 ore;
- pe scaunele existente în gara se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot așeza persoanele (de preferat un loc ocupat unul liber);
- pe peron se va permite accesul doar al persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, aceștia vor anunța reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenței pentru persoanele respective;
- pentru stațiile cu mai multe peroane comune se va evita alocarea acestora pentru 2 trenuri (indiferent că pleacă sau sosesc în gara) în același interval de timp, pentru a evita aglomerarea;
- pentru fiecare peron se va stabili o zonă destinată persoanelor care așteaptă călătorii care sosesc cu trenul. În cazul în care nu poate fi stabilită o astfel de zonă așteptarea călătorilor se va face în exteriorul gării.
Măsuri și reguli de siguranță în transporturi pe perioada stării de alertă (transportul aerian):
Operatorii aerieni
- Pasagerii vor fi încurajați sa efectueze operațiunile de check-in on-line;
- Se vor asigura echipamente de protecție pentru membrii echipajelor;
- Purtarea măștii de protecție de către piloți în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj va fi obligatorie, precum și dezinfectarea după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj;
- Aeronavele vor fi dotate cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă;
- Dezinfectarea mâinilor este obligatorie pentru personalul navigant după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora;
- Interzicerea accesului în cabina a personalului de sol de la escală, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic;
- Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor;
- Mișcările în cabină se vor reduce la un minim necesar;
- Vor fi interzise echipamente sau materiale de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină;
- Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități;
- Pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați;
- Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotație;
- Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul aeronavelor precum și pe toată durata călătoriei;
- Accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână;
- Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare și a pungii;
- Pasagerii vor fi instruiți cu privire la completarea in timpul zborului, după caz a formularului PUBLIC HEALTH PASSENGER LOCATOR FORM (Ediția15 a Anexei 9 OACI) sau a altui document solicitat de autoritatea competenta în domeniul sănătății publice și predarea acestuia la debarcare, autorității competente pentru sănătatea publică;
- Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România;
- Se vor aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici;
- Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare astfel încât sa se evite contactul personal.
Aeroporturile din România
- Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene / agenții de handling vor informa pasagerii să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programata de decolare;
- În vederea asigurării distanței de protecție între persoane se vor reconfigura atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporara în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice precum și zonele de control trecere frontieră;
- Procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, este în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens;
- Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale se vor creaculoare în interiorul cărora se vor marca pe pardoseala, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime între pasageri (față-spate și lateral).
- Ghișeele de check-in se vor deschide cu 3 ore înainte de ora planificată pentru decolarea aeronavei.
- Pentru fiecare cursa,se va asigura un efectiv suficient de angajați pentru asigurarea procesării pasagerilor la ghișeele check-in;
- Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție;
- Administratorii aeroporturilor vor stabili împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre avion în grupuri care să asigure distanțe minime între pasageri, fără a depăși 50% din capacitatea mijlocului de transport;
- În zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocida – cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare – cel puțin la 2 ore;
- Totodată se vor asigura următoarele măsuri:
- amplasare covoare cu soluție dezinfectantă pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;
- amplasare dozatoare cu dezinfectant pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului, în special la intrarea în terminale și în zona porților de îmbarcare;
- amplasare dozatoare cu șervețele dezinfectante pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;
- Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă;
- Având în vedere că măsurile de protecție sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni și celelalte autorități cu atribuții în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacități de procesare rezultate din aplicarea măsurilorde protecție sanitară.
Măsuri și reguli de siguranță în transporturi pe perioada stării de alertă (transport de persoane la bordul navelor):
Măsuri care trebuie luate de administratorul locului de îmbarcare/debarcare pasageri:
- igienizarea locurilor de îmbarcare/debarcare pasageri;
- dezinfecția spațiilor închise din locurile de îmbarcare/debarcare pasageri cu substanță biocidă;
- la grupurile sanitare se va asigura în permanență săpun și dezinfectant de mâini și se vor afișa postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
- montarea dozatoarelor cu dezinfectanți;
- informarea pasagerilor la îmbarcare cu privire la documentele/formularele care trebuie completate și măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație;
- verificarea temperaturii lucrătorilor la intrarea în tură, prin grija angajatorilor;
- echiparea lucrătorilor din locul de îmbarcare/debarcare cu măști de protecție și mănuși, prin grija angajatorilor;
- utilizarea documentelor digitale, pe cât este posibil.
Măsuri care trebuie luate de operatorul economic care desfășoară transport de pasageri și/sau mărfuri:
- igienizarea și dezinfecția navei cu substanță biocidă;
- frecvența igienizării și a dezinfecției navei se stabilește de către operatorul economic care desfășoară transportul în funcție de caracteristicile tehnice ale navei și durata cursei, cu obligativitatea informării pasagerilor și a autorităților în acest sens;
- verificarea temperaturii membrilor de echipaj la intrarea în tură;
- dotarea membrilor de echipaj cu măști de protecție și mănuși;
- instruirea membrilor de echipaj cu privire la modul de interacționare cu pasagerii în sensul păstrării distanței minime între pasageri;
- interzicerea accesului la bord a pasagerilor care nu dețin mască de protecție;
- monitorizarea respectării cerinței privind purtarea măștii de protecție de către pasageri pe toată durata cursei;
- informarea și monitorizarea periodică pe durata cursei cu privire la regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la bordul respectivei navei (purtarea măștii, spălarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței minime între pasageri );
- montarea în locuri vizibile destinate pasagerilor a unor postere/ autocolante/ afișe care să cuprindă recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19;
- dotarea navei cu dozatoare cu dezinfectanți și echipamente de protecție de rezervă;
- la grupurile sanitare se va asigura în permanență săpun și dezinfectant de mâini și se vor monta postere cu modul corect de spălare a mâinilor;
- ventilarea naturală la bordul navei, pe cât posibil, în timp ce recircularea aerului va fi redusă;
- informarea pasagerilor cu privire la documentele/ formularele care trebuie completate și măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație și, după caz, punerea la dispoziție a acestor documente/formulare.
Comentați?