MAN prezintă o axă față de 10 tone pentru camioane cu macara
Home Camioane MAN prezintă o axă față de 10 tone pentru camioane cu macara
CamioaneVehicule speciale

MAN prezintă o axă față de 10 tone pentru camioane cu macara

776

Noua generație de camioane MAN dispune acum și de o axă față de 10 tone, dezvoltată special pentru camioanele cu macara de mare capacitate.Cererea pentru camioane cu macara crește constant, astfel de vehicule fiind utilizate pentru misiuni care în trecut necesitau o macara mobilă. Camionul cu macara are avantajul că este mai compact și poate fi mutat mai ușor de pe un șantier pe altul.

De aceea, MAN oferă pe noile camioane specializate TGS și TGX cu 3 și 4 axe posibilitatea de a comanda o axă față de 10 tone. Până acum, capacitatea axei față pentru astfel de vehicule era de 9 tone. Noua axă permite montarea unor macarale cu o capacitate de încărcare sau o înălțime maximă mai mari.

De exemplu, macaraua montată poate ridica 650 kg (echivalentul a 13 saci de ciment) până la o înălțime de 29 de metri. Pe un camion cu o axă față de 9 tone poate fi montată o macara ce ridică 420 kg până la maximum 25 de metri.

Noua axă față de 10 tone este utilă și în alte aplicații, precum deszăpezire cu pluguri montate în partea din față. Axa este disponibilă pentru șasiurile MAN TGS și MAN TGX 6×4 și 8×4, cu orice cabină. În funcție de preferințele clienților sau specificațiile tehnice, un cadru cu grosime de 9,5 mm sau inserții metalice suplimentare pot contribui la creșterea rigidității și a capacității de încărcare.

De asemenea, sistemul de evacuare, rezervoarele de carburant și AdBlue, rezervorul de aer comprimat sau bateriile pot fi mutate din fabrică, pentru a face loc pe șasiu pentru sistemele hidraulice necesare macaralei.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

pista
CamioaneNoutati

Iveco Group inaugurează pista de testare complet renovată în Germania

IVECO, marca Iveco Group NV. (EXM: IVG) care proiectează, produce și comercializează...

CamioaneNoutati

Noua generație Renault Trucks T 01 Racing

Renault Trucks își confirmă angajamentul de a oferi camioane rulate de top,...

AutobuzeCamioaneNoutatiTehnologie

MAN și ABB îmbunătățesc fiabilitatea sesiunilor de încărcare MCS

MAN Truck & Bus și ABB raportează progrese suplimentare în validarea sistemului...

BP Pulse
CamioaneNoutati

BP Pulse și Moto vor implementa încărcarea camioanelor electrice pe autostrăzile din Marea Britanie

BP Pulse, divizia de încărcare pentru vehicule electrice a BP, a colaborat...