Mercedes-Benz a prezentat astăzi conceptul GenH2 Truck, un camion cu celulă de combustie bazată pe hidrogen, cu performanțe comparabile cu ale camioanelor diesel și o autonomie de până la 1.000 km.Modelul prezentat respectă noile regulamente UE privind lungimea camioanelor, cu o cabină cu forme rotunjite și extensii aerodinamice la semiremorcă.
Inginerii Daimler Trucks au dezvoltat GenH2 Truck cu aceleași capacități ca modelul convențional pentru distanțe lungi Mercedes-Benz Actros în ce privește puterea de tractare, autonomia și performanțele. De exemplu, modelul de serie GenH2 Truck va avea o masă maximă admisă de 40 de tone și o sarcină utilă de 25 de tone.
Autonomia de până la 1.000 km va fi asigurată de două rezervoare speciale de hidrogen lichid. Daimler preferă să utilizeze hidrogenul lichid deoarece acesta are o densitate energetică mult mai mare la același volum față de hidrogenul gazos. Drept rezultat, rezervoarele sunt mult mai mici și semnificativ mai ușoare, deoarece folosesc presiuni mai mici.
Compania aveansează în acest moment dezvoltarea tehnologiilor necesare acestor rezervoare. Stocarea hidrogenului lichid criogenic, la -253 de grade Celsius, este deja o practică uzuală în aplicațiile staționare, de exemplu în industria stațiilor de alimentare cu hidrogen sau în transportul de hidrogen lichid.
Cele două rezervoare fabricate din inox vor avea o capacitate de stocare de 80 de kilograme (câte 40 fiecare). Rezervorul va avea două tuburi, unul în altul, conectate între ele și izolate prin vid. În versiunea de serie, sistemul de celule de combustie va furniza 2×150 kW, iar bateria de tracțiune va putea oferi temporar alți 400 kW.
Bateria de tracțiune va avea doar 70 kWh, suficient pentru rolul ei, de a oferi temporar putere suplimentară celei oferite de celulele de combustie, de exemplu la accelerări maxime sau la urcări cu camionul complet încărcat. Bateria are avantajul unei greutăți mai mici, care favorizează sarcina utilă. Ea se va încărca în timpul perioadelor de frânare și cu excesul de energie furnizat de celulele de combustie.
Versiunile de pre-serie vor avea două motoare electrice, ce dezvoltă o putere continuă de 2×230 kW și una maximă de 2x330kW. Cuplul este 2 x 1.557 Nm, respectiv 2 x 2.071 Nm.
Un element cheie este și strategia termică. Sisteme de răcire și încălzire vor asigura că toate componentele operează la temperatura optimă, pentru durabilitate maximă.
Comentați?