Advertisement

FlixBus testează un autocar electric pentru distanțe lungi
Home Autobuze FlixBus testează un autocar electric pentru distanțe lungi
AutobuzeTehnologie

FlixBus testează un autocar electric pentru distanțe lungi

588

FlixBus, unul dintre cele mai importante start-up-uri din sectorul mobilității, testează în Statele Unite ale Americii primul autocar electric pentru distanțe lungi, alimentat 100% cu energie stocată în baterii.Modelul D43 CRTe LE CHARGE produs de MCI este destinat călătoriile pe distanțe lungi. El a fost testat de FlixBus într-o călătorie dus întors pe ruta San Francisco – Sacramento. Testul a fost primul de acest fel din SUA. FlixBus a lansat de asemenea primele autocare electrice pe distanțe lungi din lume în 2018, în Franța și în Germania.

”FlixBus își propune să ofere posibilitatea de a călători 100% fără emisii de CO2 până în 2030 și suntem încântați de faptul că producători precum MCI investesc în viitorul unui transport sustenabil. Nu oricine își poate permite să cumpere un autoturism electric, dar în curând toată lumea va putea să cumpere un bilet de 10-15 dolari pentru a călători cu un autocar electric FlixBus. Ne dorim să oferim posibilitatea de a călători sustenabil pentru cât mai mai multor persoane”, a declarat Michael Kahn, șef de dezvoltare al FlixBus SUA.

FlixMobility și-a propus să devină o companie 100% neutră din punct de vedere climatic până în 2030, recurgând la electricitate, hidrogen, biogaz și alți carburanți alternativi.

Statele Unite ale Americii sunt cea de a treia țară din lume în care FlixBus lansează autocare electrice pe distanțe lungi. În aprilie 2018, primul autocar electric FlixBus a fost testat în Franța pe ruta dintre Paris și Amiens, unde operează în continuare. În luna octombrie, autocarele electrice au fost lansate și în Germania, pe ruta Frankfurt – Mannheim.

Următorul proiect FlixMobility vizează o flotă de autocare pe bază de celule de combustie alimentate cu hidrogen. În perioada următoare, însă, FlixBus se va concentra pe autocarele alimentate cu biogaz. Germania, Italia și BeNeLux sunt regiunile luate în considerare pentru faza de testare, datorită disponibilității biogazului.

MCI a anunțat că va livra în curând un nou autocar electric pentru distanțe lungi. Modelul MCI D45 CRTe LE CHARGE va avea un motor electric de 750 V Siemens de 350 CP și o baterie litiu-ion între 389 kWh și 544 kWh. Bateria se va putea încărca complet în mai puțin de 3 ore, cu ajutorul unui încărcător de 150 kW.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Solaris
AutobuzeNoutati

Solaris își extinde capacitatea de producție

Solaris a inaugurat o nouă hală de producție în municipalitatea Środa Wielkopolska....

Bozankaya
AutobuzeNoutati

Bozankaya finalizează cu succes livrarea înainte de termen a celor 18 tramvaie de 20 de metri pentru Municipiul Iași

Bozankaya, companie specializată în dezvoltarea și producția de vehicule electrice pentru transport...

FlixBus
AutobuzeNoutati

FlixBus extinde rețeaua de vară din România

Pasagerii Flixbus vor avea la dispoziție mai multe opțiuni de călătorie spre...

naval
MaritimNoutatiTehnologie

Un consorțiu norvegian dezvoltă un încărcător naval inductiv pentru aplicații offshore

Ambarcațiunile de serviciu cu baterii electrice sunt deja utilizate pentru întreținerea parcurilor...