Advertisement

FIA ETRC 2020 nu va avea un câștigător
Home Vehicule speciale FIA ETRC 2020 nu va avea un câștigător
Vehicule speciale

FIA ETRC 2020 nu va avea un câștigător

474

Ediția 2020 a FIA ETRC, Campionatul European de Curse de Camioane, nu va avea un câștigător. Din cauza pandemiei de coronavirus, și ultima etapă rămasă de disputat, cea de la Misano (Italia), a fost anulată.

FIA ETRC 2020 trebuia să programeze inițial 8 etape. Rând pe rând, mai multe Mari Premii au fost amânate și chiar anulate. Astfel, în acest an s-au disputat doar două etape, cele de pe circuitele Most (Cehia) și Hungaroring (Ungaria). Organizatorii au decis astfel să nu acorde titluri în acest an și să se concentreze deja pe ediția de anul viitor.

”În primul rând, aș vrea să recunoaștem eforturile și determinarea promotorului FIA European Truck Racing Championship, care, în colaborare cu organizatorii curselor, au reușit să găzduiască evenimentele în ciuda situației dificile. Este dezamăgitor că nu putem acorda titluri de campion în acest an, dar trebuie să înțelegem gravitatea situației. Ne vom concentra acum pe ediția 2021, suntem într-o poziție bună pentru a avea o competiție puternică anul viitor”, a declarat Manuel Vidal , președintele comisiei FIA ​​Truck Racing.

”Vrem să le mulțumim echipelor, partenerilor și fanilor că au rămas alături de noi în aceste vremuri dificile. În ultimele săptămâni am avut discuții foarte pozitive cu organizatorii curselor existente, care sunt deciși să organizeze evenimente în 2021. Vom anunța foarte curând un program pentru anul viitor”, a spus și Rolf Werner, Director General al campionatului.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volvo CE
CamioaneNoutatiVehicule speciale

Volvo CE începe producția de serie de basculante articulate electrice

Volvo Construction Equipment (Volvo CE) a început producția modelelor A30 Electric și...

Caterpillar
NoutatiVehicule speciale

Caterpillar Inc. preia activele Monarch Tractor după colapsul startup-ului

Startup-ul american Monarch Tractor, cunoscut pentru dezvoltarea de tractoare electrice autonome destinate...

Komatsu
NoutatiVehicule speciale

Komatsu Ltd. lansează global excavatorul electric gigant PC9000-12

Komatsu aduce pe piața globală cel mai mare excavator hidraulic din istoria...

DAF
NoutatiVehicule speciale

Camion militar 6×6 de la DAF, Tatra și VDL

DAF, Tatra și VDL au prezentat un camion militar 6×6 unic la...