Brexit: Licențele comunitare ar putea fi folosite până la 30 iunie 2021
Home Transportatori Brexit: Licențele comunitare ar putea fi folosite până la 30 iunie 2021
Transportatori

Brexit: Licențele comunitare ar putea fi folosite până la 30 iunie 2021

322

Comisia Europeană a prezentat un plan de rezervă în eventualitatea unui Brexit fără acord: printre măsurile care trebuie să asigure că nu vor apărea întreruperi severe în schimburile comerciale dintre UE și UK se numără și posibilitatea de a folosi licențele comunitare până la 30 iunie 2021.Perioada de tranziție pentru Brexit se încheie la finalul anului, iar până acum nu au ajuns la un acord privind viitorul schimburilor comerciale. Pentru a preveni eventualele blocaje, Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri de rezervă.

În ce privește transportul rutier, CE a făcut o propunere de regulament care să acopere conectivitatea de bază atât pentru transportul de mărfuri, cât și cel de persoane, pe o perioadă de 6 luni. Condiția CE este ca Marea Britanie să le asigure aceleași condiții transportatorilor din UE.

Având în vedere termenul scurt disponibil, un răspuns al autorităților britanice este așteptat în curând. Măsurile vor fi valide pe o perioadă limitată, de maximum 6 luni. Ele vor expira imediat, dacă se ajunge la un acord pentru Brexit înainte de 30 iunie 2021.

Cele mai importante măsuri pentru transportul rutier sunt:

  • până la 30 iunie 2021, transportatorii mai pot folosi licențele comunitare pentru a intra și ieși din UK (transporturi bilaterale și tranzit). Astfel, autorizațiile CEMT nu vor fi cerute până la 30 iunie
  • regulile UE privind dimensiunile și greutățile vehiculelor, perioadele de condus și de odihnă, tahografe și competența profesională se vor aplica în continuare până la 30 iunie 2021.

Măsuri nereglementate în cazul unui Brexit fără acord:

  • transporturile terță-țară și cabotajul vor fi interzise de la 1 ianuarie 2021
  • transportatorii europeni care utilizează o diplomă profesională obținută în Anglia nu o vor mai putea folosi în UE după 1 ianuarie 2021.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Olanda
CamioaneLogisticăNoutatiRutierTransportatori

Olanda: Zonele cu emisii zero duc la o creștere a numărului de autoutilitare și camioane electrice

O nouă analiză realizată de Clean Cities examinează impactul inițial al introducerii...

Ryan Air
AerianNoutatiTransportatori

Ryan Air comandă aeronave cargo electrice de la Beta pentru Alaska

Compania aeriană de transport marfă din Alaska, Ryan Air, a plasat o...

trenul
FeroviarNoutatiTransportatori

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 7,6% în primele șase luni din 2025

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul semestru...

tarifele
CamioaneNoutatiTransportatori

Tarifele pe care le vor plăti transportatorii de marfă pentru fiecare km parcurs în România

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat deschiderea procedurii de transparenţă decizională pentru...