Advertisement

Primul test cu autostrada electrificată din Germania este complet operațional
Home Camioane Primul test cu autostrada electrificată din Germania este complet operațional
CamioaneTehnologie

Primul test cu autostrada electrificată din Germania este complet operațional

530

De la începutul lunii iulie, primul test cu autostrada electrificată cu fire aeriene din Germania este complet operațional. Porțiunea de test de lângă Frankfurt este folosită de cinci camioane Scania cu pantograf. Ultimul dintre cele 5 camioane speciale a fost livrat specialistului în materiale de construcții Knauf.”Proiectul pilot se potrivește bine cu angajamentul nostru pentru utilizarea resurselor în mod responsabil. Sperăm ca primul test cu autostrada electrificată să ne ofere suficiente informații care să ne ajute să facem procesele noastre logistice și mai sustenabile, în special în zonele urbane”, a declarat Christoph Dorn, director al grupului Knauf.

Celelalte camioane cu pantograf sunt operate de companiile Schanz, Meyer Logistics, Contargo și Merck. Cu toate cele 5 camioane circulând zilnic de-a lungul segmentului electrificat de 5 km lungime de pe autostrada A5, vor fi colectate mai ușor date pentru mai multe studii, care vor evalua beneficiile aduse de drumurile electrice.

”O porțiune de test de 5 km în ambele sensuri pe autostradă pare foarte puțin, dar scopul este de a testa tehnologia. Dacă rezultatele sunt pozitive, iar o treime din rețeaua de autostrăzi din Germania va fi electrificată cu linii aeriene, aproximativ 80% din camioanele grele înmatriculate în Germania vor putea opera în modul electric cu ajutorul acestei tehnologii. Astfel se va face o contribuție semnificativă la reducerea emisiilor poluante”, a spus și Heinrich Kerstgens, director general al Contargo, companie care a primit în iunie al treilea camion hibrid pentru test.

Segmentul electrificat de pe autostrada A5 din Hessen este una dintre cele trei porțiuni echipate cu linii catenare aeriene în Germania. Al doilea test se desfășoară pe porțiunea Schleswig-Holstein (A1) de la sfârșitul anului 2019. Al treilea test va începe la finalul acestui an în Baden-Württemberg (B462).

15 camioane hibrid, câte 5 pe fiecare dintre cele 3 secțiuni, vor fi testate în cadrul acestui program. Camioanele sunt produse de Scania în colaborare cu Siemens.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volvo Trucks
CamioaneNoutati

Volvo Trucks, cinci stele la testul de siguranță Euro NCAP pentru camioanele de distribuție regională

Volvo Trucks continuă să exceleze în ratingurile de siguranță Euro NCAP, după...

Daimer Trucks & Bus
CamioaneNoutati

Daimler Truck & Bus România susține educația sustenabilă. Caravana EFdeN pornește la drum cu noul eActros 600

Daimler Truck & Bus România susține lansarea Caravanei Sustenabilității HaiHui Verzui, un...

Services 360
CamioaneNoutatiServicii

Scania extinde Services 360 pentru camioane electrice și vehicule rulate

Scania își extinde portofoliul de servicii Services 360 pentru a include atât...