Volvo FL electric Trecerea la camioane electrice
Home Camioane Trecerea la camioane electrice se va face mai rapid decât credem
CamioaneTehnologie

Trecerea la camioane electrice se va face mai rapid decât credem

84

Motoarele diesel au constituit coloana vertebrală a transporturilor comerciale dintotdeauna, astfel încât ne vine greu să credem că vor fi înlocuite cu altceva. Dar trecerea la camioane electrice se poate face mult mai rapid decât anticipam.Deși un camion electric are în prezent un preț mult mai mare decât un vehicul convențional, numărul mai mic de piese mobile dintr-un motor electric aduce cicluri de viață mai lungi și o întreținere mai facilă. În același timp, prețul bateriilor scade mai rapid decât estimările specialiștilor. Din 2010, prețul bateriilor litiu-ion a scăzut cu 85% în termeni reali. De asemenea, investițiile în sectorul de energie regenerabilă scade costurile de generare a electricității. Astfel, costurile de operare ale unui camion electric sunt mult mai mici decât ale unuia diesel.

Cum cererea de vehicule electrice a explodat, inovarea în domeniul bateriilor accelerează. Bateriile litiu-ion sunt acum mai ușoare, având o treime din greutatea și jumătate din volumul bateriilor cu acid. Iar ele devin mai ușoare și mai puternice pe zi ce trece. Un mare pas înainte este așteptat cu următoarea generație de baterii, cu electrolit solid. Acestea se vor încărca mai repede, vor fi mai sigure și vor avea o densitate energetică aproape dublă. În concluzie, cu același volum și greutate a bateriilor, autonomia s-ar putea dubla.

În prezent, încărcarea unui camion electric pentru aplicații pe distanțe scurte se poate face ușor peste noapte. Infrastructura de încărcare rapidă este încă restrânsă, dar se extinde rapid. Iar noile tehnologii, precum bateriile și încărcătoarele inteligente, vor face posibile încărcări ultrarapide într-o gamă foarte largă de condiții. Noile tehnologii, precum înlocuirea materialului electrodului la bateriile litiu-ion, au demonstrat că timpii de încărcare pot fi reduși drastic.

Cum prețul vehiculelor electrice scade, alegerea dintre tehnologii va deveni mai degrabă o chestiune de preferință decât de preț. Camioanele electrice sunt mai manevrabile, dar în același timp și mai comode, din cauza lipsei zgomotului și vibrațiilor. Iar cum nu există emisii directe, camioanele electrice vor fi adoptate la scară largă de companiile interesate de sustenabilitate.

Ultima întrebare este cât de repede se va face trecerea la camioane electrice. Este clar însă că schimbul se va face mai rapid decât anticipau mulți. Mai ales în ce privește aplicațiile urbane.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Din 1 ianuarie 2025 se aplică „Rovinieta de Braşov”

De la începutul anului viitor, pe mai multe drumuri administrate de Consiliul...

NoutatiTehnologie

4,3 milioane de roboți industriali în uzinele din întreaga lume la finele lui 2023

Pentru al treilea an la rând, numărul roboţilor instalaţi în uzinele din...

CamioaneNoutati

IVECO și Eurospeed deschid seria evenimentelor de lansare oficială a gamei Model Year 2024 în România, la Suceava

IVECO, în parteneriat cu dealerul Eurospeed, organizează un eveniment dedicat prezentării celor...

CamioaneNoutati

Deficitul de șoferi de TIR din România acoperit parţial cu personal din Filipine

Pe fondul plecării masive a șoferilor români în țări cu salarii mai...