Platforma de investiții ROCA a preluat astăzi operatorul portuar Romcargo Maritim, care gestionează 90% din fluxurile maritime de vehicule pentru pasageri și utilitare din România, incluzând Dacia, Renault, Ford și Mitsubishi, operând cel mai mare terminal Ro-Ro din portul Constanța.Înființată în anul 2006, compania a trecut printr-o perioadă dificilă între 2015-2016, iar la finalul anului 2016 a intrat în insolvență, desfășurând-și în continuare activitatea conform cu un plan de reorganizare.
”Cea de-a cincea tranzacție a platformei Roca este o reală provocare. Am concentrat experiența acumulată până acum și ne-am lansat într-un domeniu pe care-l considerăm strategic pentru România. Este vorba de o companie cu activitate logistică, si nu una oarecare, ci un operator portuar. Romcargo Maritim este cel mai bun exemplu că ROCA face fix ce și-a propus. Vedem oportunități acolo unde alții văd doar riscuri. Pariem atât pe o valorificare mai bună a poziției geografice strategice a României, cât și pe potențialul insuficient exploatat al fluxului comercial euro-asiatic. Astfel mizăm pe succesul acestei investiții și pe scoaterea companiei din insolvență în scurt timp”, a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA.
Planul ROCA este de a contura o schemă de dezvoltare strategică a Romcargo Maritim, folosind atât experiența managerilor din platformă, precum și atuurile companiei, consolidând în același timp relațiile cu principalii parteneri Alianta Renault-Nissan-Mitsubishi și Ford Werke – Ford România. Managementul actual Romcargo Maritim va fi parte activă a acestui plan, experiența lor în industrie fiind esențială pentru succesul viitor al companiei.
Dezvoltarea Romcargo Martim ca investiție ROCA va fi posibilă și datorită faptului că portul Constanța este supus unui proces de dezvoltare la finalul căruia se va permite infrastructura portului va permite accesul unor nave de tonaj mai ridicat. Odată cu creșterea gradului de utilizare a cailor navigabile din port, activitatea companiei se va putea intensifica.
”Suntem încrezători că punând laolaltă experiența noastră extensivă în industrie cu experiența de business și management a echipei ROCA și vom transforma Romcargo Maritim într-o poveste de succes”, a spus și Ionuț Monu, General Manager Romcargo Maritim.
În spațiul de 85.000 mp gestionat în Portul Constanta, Romcargo Maritim are o capacitate de stocare de 7.500 de unități simultan, poate opera 25.000 vehicule pe lună, o cale ferată cu 3 linii și posibilitatea de a opera simultan două trenuri de câte 21 vagoane fiecare și o dană cu lungimea de 200 m. În 2018, cu 80 de angajați, Romcargo Maritim a avut un flux total de 154.000 de autovehicule operate, iar estimările pentru 2019 sunt de 175.000 autoturisme.
Comentați?