Pachetul Mobilitate 1, pe agenda reuniunii TRAN de azi

Comisia de Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European va avea astăzi, 21 aprilie 2020, o reuniune extraordinară cu participarea de la distanță a membrilor.
Transportatorii nu vor modificarea legislației RCA

Deși inițial nu era pe agendă, Pachetul Mobilitate 1 a fost inclus în ultimul moment pe agenda reuniunii de azi a TRAN, privind Comunicarea primirii unor noi poziții ale Consiliului, respectiv Anunț al președintelui referitor la poziția Consiliului privind următoarele rapoarte:

  • Detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier – 2017/0121(COD), raportoare: Kateřina Konečná (GUE/NGL)
  • Cerințele minime referitoare la perioadele de conducere zilnice și săptămânale, perioadele de repaus și tahografe – 2017/0122(COD), raportoare: Henna Virkkunen (PPE)
  • Exercitarea ocupației de operator de transport rutier și accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (cabotaj) – 2017/0123(COD), raportor: Ismail Ertug (S&D) – Informațiile electronice în cadrul transportului de mărfuri – 2018/0140(COD), raportor: Andor Deli (PPE).

După primirea oficială a poziției Consiliului UE adoptată pe 07.04.2020, Parlamentul European începe cea de a doua lectură a Pachetului Mobilitate, procedură care durează 3 luni.

Conform ultimelor informații privind programul de lucru TRAN pe marginea Pachetului Mobilitate 1, sunt stabilite următoarele termene:

  • prezentarea proiectului de recomandări pentru a 2-a lectură: 28/04/2020
  • termen limită pentru depunerea de amendamente: 12/05/2020
  • Vot în TRAN privind pachetul mobilitate: iunie – tbc
  • sesiune plenară : iulie 2020 – tbc

Sursa: UNTRR

Adaugati comentariu