Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), valorile medii fiind în creştere.
Astfel, tariful de referinţă mediu pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei valoarea celui
anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei (+11%).
Reprezentanţii ASF spun că tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie
independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport
marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea
cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).
Tariful de referință mediu ponderat în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referință anterior (+9%), iar pentru persoane
juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%).
Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.
Caravana Sustenabilității HaiHui Verzui by EFdeN duce educația practică și sustenabilitatea mai...
deCargo & Bus14 iulie 20269 iulie 2027 marchează unul dintre cele mai importante momente din procesul...
deCargo & Bus9 iulie 2026Mercedes‑Benz Trucks va fi prezentă la ADAC Truck Grand Prix de la...
deCargo & Bus9 iulie 2026Găsirea unui loc de parcare pentru camioane în Europa devine din ce...
deCargo & Bus7 iulie 2026
Comentați?