Volvo Trucks Belgia a donat 102 motorașe de ștergător de parbriz pentru Universitatea Liberă din Bruxelles. Deși ciudată la prima vedere, donația are un scop nobil. Cu ajutorul acestor piese de camion se vor construi aparate de ventilație artificială, atât de necesare pentru cei grav afectați de coronavirus.Pandemia de coronavirus a afectat grav industria auto. Pe tot globul, producătorii auto și-au ajustat sau oprit total producția, cum a fost cazul și pentru Dacia-Renault și Ford în România. Criza nu i-a ocolit nici pe producătorii de vehicule comerciale grele. DAF, Scania, Renault, MAN, Iveco și Mercedes-Benz au întrerupt producția de camioane în Europa.
Dar cea mai mare problemă a momentului este cea din sistemul medical. Nici cele mai complexe sisteme de sănătate din Europa nu sunt pregătite pentru un număr atât de mare de bolnavi grav în același timp. Locurile din secțiile de terapie intensivă și aparatele de ventilație artificială au devenit insuficiente, iar producătorii de astfel de echipamente nu fac față cererii uriașe din ultima perioadă.
Industria auto a sărit în ajutor. Șapte dintre cele mai importante echipe de Formula 1 (Red Bull, Racing Point, Haas, McLaren, Mercedes-AMG, Renault și Williams) au lăsat rivalitățile la o parte pentru inițiativa ”Project Pitlane”. Ele vor contribui la producția actualelor ventilatoare medicale, dar și la conceperea unui nou prototip de ventilator. Grupul VW vrea să producă ventilatoare pentru spitale utilizând imprimante 3D, iar Elon Musk a donat spitalelor publice din New York 1.255 de ventilatoare.
Compania Volvo Trucks se alătură și ea acestor eforturi. Filiala din Belgia a făcut o donație specială pentru Universitatea Liberă din Bruxelles: 102 motorașe de ștergător de parbriz. Acestea vor fi folosite de studenții universității ca motoare pentru aparate de ventilație artificială.
Belgia a înregistrat peste 500 de decese în urma pandemiei de Coronavirus. Datele de la 30 martie arătau peste 12.000 de persoane infectate, dintre care aproximativ 1.000 aflate la terapie intensivă.
Comentați?