Advertisement

DAF CF Electric Jumbo
Home Camioane Jumbo a cumpărat primul DAF CF Electric
CamioaneTehnologie

Jumbo a cumpărat primul DAF CF Electric

377

DAF Trucks a livrat la mijlocul lunii decembrie primul model DAF CF Electric către lanțul de magazine Jumbo. Dezvoltat de DAF și VDL, camionul electric va fi folosit pentru livrări în magazinele Jumbo din sudul Olandei.

Livrarea primului vehicul comercial DAF complet electric marchează începutul unei serii de teste de lungă durată, care vor avea ca subiecte camioane electrificate parțial și total. ”Sectorul de transport se va schimba foarte mult, iar camioanele electrice vor deveni o obișnuință pentru livrările urbane. Nu astăzi sau anul viitor, dar într-o perioadă de timp relativ scurtă”, a declarat Harry Wolters, președintele DAF Trucks.

DAF CF Electric poate să parcurgă o călătorie dus-întors pe o rază de 50 de kilometri cu emisii locale zero și o poluare fonică minimă. O stație de încărcare a fost montată la centrul de distribuție Jumbo din Veghel, iar producătorul va testa și posibilitatea de a încărca bateriile cu energie ”verde” provenită de la panouri solare.

DAF CF Electric este un cap tractor 4×2 capabil să transporte până la 37 de tone în zonele urbane, cu semiremorci cu una sau două axe. Camionul se bazează pe modelul convențional DAF CF și este echipat cu un sistem electric ce utilizează tehnologia E-Power a VDL.

Sistemul de propulsie este compus dintr-un motor electric de 210 kW și un pachet de baterii litiu-ion cu o capacitate totală de 170 kWh. DAF CF Electric are o autonomie de aproximativ 100 km. Încărcarea rapidă a bateriilor se poate face în 30 de minute, în timp ce încărcarea completă poate fi realizată în doar 90 de minute.

Specificații tehnice DAF CF Electric
Greutate autotractor 9.700 kg
Motor electric 210 kW
Cuplu 2.000 Nm
Capacitate baterii 170 kW
Autonomie 100 km
Încărcare rapidă 30 de minute
Încărcare completă 90 de minute

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Olanda
CamioaneNoutati

Olanda va lansa mai multe runde de subvenții pentru camioanele cu emisii zero

În perioada 27 ianuarie – 13 februarie 2026, întreprinderile și organizațiile non-profit...

Knorr-Bremse
CamioaneNoutatiRemorciServicii

Knorr-Bremse lansează versiunea V25.2 a software-ului Knorr-Bremse Diagnostics

Începând cu luna septembrie, cea mai nouă versiune a platformei Knorr-Bremse Diagnostics...

CamioaneNoutati

Daimler Truck susține că bateria camionului electric a rămas intactă chiar și în testele de impact lateral

Daimler Truck a publicat rezultatele testelor de impact efectuate de producător pe...

CamioaneNoutati

Amazon a plasat cea mai mare comandă de camioane electrice din istoria Marii Britanii

Amazon va opera un total de 160 de camioane electrice pe drumurile...