Iveco Crossway Natural Power
Home Autobuze Iveco a lansat Crossway Natural Power
Autobuze

Iveco a lansat Crossway Natural Power

62

Iveco Bus a completat gama Crossway cu un autocar alimentat cu CNG. Crossway Natural Power conservă avantajele care au asigurat succesul versiunii diesel (autonomie, numărul de pasageri și volumul compatimentului de bagaje), menținând înălțimea vehiculului și costurile de operare reduse.După ce la Busworld 2017 a lansat modelul Crossway Low Entry Natural Power, distins cu premiul ”Sustainable Bus of the Year 2018”, Iveco Bus își reconfirmă angajamentul pentru tranziția către surse alternative de energie. Crossway Natural Power este echipat cu ultima generație a motorului Iveco Cursor 9 și oferă un design inteligent, deoarece rezervoarele de gaz natural comprimat au fost integrate în plafon. Astfel, vehiculul are cea mai mică înălțime posibilă de pe piață și poate fi operat fără restricții specifice.

Cu o capacitate totală de 1.260 de litri (patru rezervoare de câte 315 litri), vehiculul oferă o autonomie de până la 600 km. Ca și echivalentul său diesel, motorul Cursor 9 NP oferă 360 CP. De asemenea, Crossway NP oferă aceeași accesibilitate, capacitate de pasageri, volum de bagaje și o înălțime internă de peste 2 metri.

Disponibil în versiuni de 12 și 13 metri lungime, cu versiuni LINE și POP, Crossway NP este o alternativă viabilă pentru transportul interurban, putând fi folosite și în zonele de protecție a mediului. Pentru a-și asista clienții în tranziția către alimentarea cu gaz natural, compania a dezvoltat și o serie de servicii conexe, de la contracte de service la module de training specifice, precum și o rețea de dealeri și centre de service cu tradiție în domeniul gazului natural. Crossway NP a fost prezentat în premieră mondială la Autocar Expo de la Lyon, unde a fost expusă o versiune LINE de 13 metri lungime, cu 63 de scaune și sistem de realimentare rapidă cu CNG.

Gama Natural Power este 100% compatibilă cu biometanul produs din resturi organice: în acest caz, vehiculul are o amprentă de carbon redusă cu până la 95%. O altă soluție promițătoare este producerea metanului sintetic, utilizând energie electrică provenită din surse regenerabile (solară și eoliană).

Odată cu lansarea lui Crossway NP, gama Iveco Bus Natural Power este acum completă. Gama cuprinde autobuzele Urbanway și Crealis, minibuzele Daily, autobuzele suburbane Crossway Low Entry și autocarele Crossway.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autobuze

Karsan e-Atak autonom își extinde serviciile în Finlanda

Autobuzul electric autonom Karsan e-Atak, de 8 m lungime, primul vehicul fără...

Autobuze

De Lijn, acord-cadru cu Irizar e-mobility

De Lijn, operatorul de transport public din Regiunea Flamandă a Belgiei, a...

Autobuze

Karsan e-Jest și e-ATA, lideri în Europa al patrulea an consecutiv

Karsan, care joacă un rol de pionierat în transformarea transportului public în...

Autobuze

Un nou autocar MAN Lion’s Coach pentru Farul Constanța

La începutul acestui an, MHS Truck & Bus Group, importatorul și distribuitorul...