Mercedes-Benz eActros Hermes
Home Logistică Hermes va testa primul Mercedes-Benz eActros
LogisticăTehnologie

Hermes va testa primul Mercedes-Benz eActros

156

Furnizorul de servicii logistice Hermes este primul dintre cei 20 de clienți din diferite sectoare de activitate care vor integra camionul electric de distribuție Mercedes-Benz eActros în flota sa.

Fiecare dintre cei 20 de clienți va utiliza timp de un an un model de 18 sau 25 de tone, foarte apropiat de versiunea de serie, în operațiunile proprii de zi cu zi. Vor fi două faze de testare de câte un an, fiecare cu câte 10 clienți. Primul vehicul a fost livrat către Hermes în luna septembrie, iar alți clienți își vor primi camioanele până la finalul anului.

Fiecare aplicație va avea solicitări specifice pentru eActros. Hermes va testa o versiune de 25 de tone în principal pe o rută de 50 km între Bad Hersfeld și centrul logistic al companiei din Friedewald. Traseul este unul deluros și este parcurs de 6-8 ori pe zi, iar cum autonomia lui eActros este de aproximativ 200 km, va fi necesară cel puțin o încărcare intermediară pe zi.

”Testele practice cu eActros reprezintă un moment important în drumul spre producția de serie. Vrem să utilizăm descoperirile din aceste teste pentru a realiza, din 2021, camioane electrice comparabile din punct de vedere economic cu cele diesel pentru distribuție. Ne concentrăm pe autonomia operațională și costul bateriilor, dar și pe infrastructura necesară clienților. Suntem încântați să livrăm primul eActros către Hermes, un vechi client și partener de teste al Daimler”, a declarat Stefan Buchner, șeful Mercedes-Benz Trucks.

”Electromobilitatea este o componentă cheie a strategiei noastre de sustenabilitate. Ne-am setat un obiectiv ambițios ca până în 2025 să facem în Germania doar livrări urbane fără emisii. Pe lângă utilizarea vanurilor cu baterii pentru livrările finale, electrificarea graduală a distribuției grele este un alt subiect important”, a spus și Oliver Lanka, șeful departamentului Achiziții al Hermes Germania.

Livrarea vehiculelor către clienți este precedată de o fază intensivă de consiliere cu experții Mercedes-Benz Trucks. În funcție de nevoile specifice ale clienților este aleasă varianta eActros corespunzătoare și infrastructura necesară. Toți clienții din faza de testare vor folosi camioanele electrice pentru transport de bunuri în mediul urban, înlocuind un vehicul convențional diesel. Sunt disponibile versiuni eActros de 18 tone (cu doua axe) și de 25 de tone (cu 3 axe), cu suprastructuri de remorcă frigorifică, pentru produse vrac sau remorcă cu prelată.

Experții Mercedes-Benz Trucks vor prezenta șoferilor caracteristicile mecanice și speciale ale camioanelor și apoi vor fi alături de clienți în timpul fazei de testare. Șoferii vor putea trimite reacții în timp real către experți, direct din cabină, prin mesaje vocale, după apăsarea unui buton. În plus, toate datele importante ale vehiculului vor fi monitorizate în permanență.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

NoutatiTehnologie

Bosch lansează un serviciu inovator în timp real pentru milioane de vehicule

Ceață densă, ploaie abundentă, un autovehicul avariat în spatele unei curbe: în...

CamioaneNoutatiTehnologie

Scania deschide accesul la ecosistemul digital

Conceptul de flotă completă este răspunsul Scania la realitățile industriei de transport...

NoutatiTehnologie

MAN Engines introduce o nouă soluție inovatoare de stocare a energiei

MAN Engines va prezenta soluția sa avansată de baterii, „MAN BatteryPack”, la...

LogisticăNoutati

A 14-a ediție eMAG Black Friday, noi recorduri în comerțul online românesc

A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri,...