Volvo Trucks a livrat primul camion electric FL Electric din comanda pentru o flotă de 11 unități lansată de DB Schenker Norvegia. Acesta este primul camion electric de serie din Norvegia și va fi folosit în orașul Oslo.Pentru a-și realiza obiectivul de zero emisii directe în distribuția urbană din Oslo, DB Schenker va implementa o flotă de 10 camioane Volvo FL Electric. Primul camion electric de serie din Norvegia a fost prezentat de premierul țării nordice, Erna Solberg. Inițiativa este susținută și de Enova, agenția norvegiană de energie.
Modelul Volvo FL Electric de 16 tone operează silențios și fără emisii poluante directe, ajutând la reducerea impactului asupra mediului, în ciuda cererii tot mai mari de livrări urbane. La fel ca și centrul de distribuție urbană DB Schenker din Oslo, camionul va fi alimentat în principal cu energie electrică regenerabilă produsă de hidrocentralele din Norvegia.
Camioanele electrice vor înlocui modelele diesel în operațiunile de distribuție urbană. Oslo City Hub a fost deschis de DB Schenker în centrul capitalei norvegiene în mai 2019. Până la finalul anului 2020, operațiunile urbane din Oslo se vor desfășura 100% fără carburanți fosili. Aproximativ 800 de misiuni pe zi se vor face cu 23 de vehicule electrice, inclusiv vanuri și biciclete.
La nivel global, DB Schenker își propune să ăși reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, comparat cu nivelul din 2006.
Volvo FL Electric are 4 sau 6 pachete de baterii ușoare, care utilizează tehnologia litiu-nichel-mangan-cobalt-oxid. Fiecare pachet de baterii are o capacitate de 50 kWh și o durată de viață estimată la 8-10 ani. În funcție de numărul de baterii, autonomia operațională ajunge până la 260 km. Bateriile pot fi încărcate atât la curent alternativ, cât și la curent continuu.
FL Electric are un motor electric cu o putere de vârf de 200 kW și un cuplu de 425 Nm. Acesta este cuplat la o transmisie cu cu două viteze proiectată și construită de Volvo pentru a fi cât mai compactă și ușoară, dar și pentru a utiliza la maximum gama de rotații a motorului. Ea permite schimbări de trepte imperceptibile și livrează cuplul maxim încă de la start, chiar și pe cele mai accentuate pante. Sistemul de propulsie permite circulația cu viteze foarte mici, de câțiva km/h, ușurând parcările și manevrele în spații înguste.
Comentați?