Home Transportatori Rutier Flix, 60 de milioane de pasageri în 2022
Rutier

Flix, 60 de milioane de pasageri în 2022

40

Flix raportează venituri-record și 60 de milioane de pasageri, în 2022, după ce transportul de persoane a revenit puternic post-pandemie.

Flix SE („Flix”), furnizorul global de servicii de mobilitate sustenabile și accesibile, a raportat, în 15 februarie, cifre-record cu ocazia celei de-a zecea aniversări a primei curse FlixBus. Cu un venit global de peste 1,5 mld. euro și profitabilitate la nivel de EBITDA, 2022 a fost cel mai de succes an din istoria Flix. Compania a înregistrat o creștere a veniturilor de 185% față de 2021. Peste 60 de milioane de pasageri din 40 de țări au folosit serviciile FlixBus, FlixTrain, Greyhound în America de Nord și Kamil Koç în Turcia. De la înființarea companiei, Flix a transportat aproape 300 de milioane de călători.

„Anul 2022 a fost cel mai de succes an de până acum. Acest lucru arată că Flix este mai mult ca niciodată poziționat pe o piață în creștere, extrem de atractivă – noi reprezentăm mobilitatea modernă, sustenabilitatea și digitalizarea. Și suntem abia la început”, spune André Schwämmlein, co-fondator și CEO al Flix.

Compania a anunțat că estimează o creștere a veniturilor de cel puțin 20% pentru 2023 și intenționează să continue să investească în extinderea serviciilor FlixBus, cât și a FlixTrain. În plus, sustenabilitatea va continua să fie în centrul strategiei de creștere a Flix Group.

Record pe toată linia: FlixBus și FlixTrain au transportat peste 38 de milioane de călători în Europa

În ciuda restricțiilor de călătorie impuse de COVID-19 în multe țări în primul trimestru al anului, peste 60 de milioane de persoane au călătorit cu autocarul și trenul pe distanțe lungi prin intermediul serviciilor oferite de Flix și de partenerii săi. La nivel global, Flix operează în 40 de țări de pe 4 continente.

„Observăm că toate piețele în care operăm și-au revenit foarte bine după pandemie. Continuăm să ne consolidăm poziția pe piețele consacrate și să ne extindem în continuare oferta în noi țări pentru a oferi mobilitate sustenabilă unui număr și mai mare de oameni”, a declarat Schwämmlein.

Flix operează în 35 de țări europene, deservind un total de aproape 3 000 de destinații. În timp ce își consolidează poziția de lider pe piețe cheie precum Germania, Franța, Italia sau Polonia, FlixBus și-a extins oferta de călătorii și în noi piețe, precum Portugalia, Regatul Unit și Țările Baltice. În total, FlixBus și FlixTrain au transportat peste 38 de milioane de călători în Europa în 2022.

În România, FlixBus și-a dublat numărul pasagerilor și a extins semnificativ oferta internațională

În România, datorită revenirii puternice a cererii de călătorii după pandemia COVID-19 și a interesului pentru a mobilitate colectivă și sustenabilă, FlixBus și-a dublat numărul de curse și și-a extins semnificativ oferta internațională în 2022.

Pe plan local, cererea de călătorii cu autocarul a urmat tendința de creștere raportată la nivel global, FlixBus transportând peste 145 de mii de pasageri din România și Bulgaria. Pentru regiune, numărul pasagerilor care au folosit autocarele verzi s-a dublat față de vara trecută.

“În România, există o cerere tot mai puternică pentru servicii de transport digitale și accesibile, iar autocarul poate fi un element important pentru a susține turismul și incluziunea socială. În acest moment, transportul de persoane din România se află la o răscruce de drumuri și ar putea alege calea schimbării spre deschiderea pieței și să permită coexistența operatorilor existenți și a noilor veniți, pentru a crește libertatea de mișcare și pentru a oferi serviciile de transport pe care românii le doresc și le merită. Un astfel de pas ar alinia România la obiectivele europene de decarbonizare a transportului și ar susține tranziția spre servicii de mobilitate sustenabile”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentantul Flix în România.

Consolidarea cooperării cu operatorii locali

În regiune, în 2023 Flix își propune să consolideze cooperarea cu operatorii locali, să crească numărul de destinații la nivel internațional și să îmbunătățească și mai mult oferta pentru zonele izolate cu o conectivitate redusă.

Anul trecut, compania a început să opereze primele linii verzi între București și Istanbul, conectând Turcia la rețeaua europeană a Flix. Din 2019, liderul pieței turcești, Kamil Koç, face parte din grupul Flix, deservind peste 300 de destinații și aducând mobilitatea verde și inteligentă pentru locuitorii din Turcia. Anul trecut, peste 13 milioane de pasageri au utilizat serviciile Kamil Koç, ceea ce face din Turcia una dintre cele mai mari și mai importante piețe de transport cu autocarul pe distanțe lungi din întreaga lume.

Sub umbrela Flix North America, pasagerii Greyhound și FlixBus au acces la o rețea extinsă care ajunge la aproape 2.300 de destinații în Statele Unite, Canada și Mexic. Anul trecut, mai mult de 8 milioane de pasageri au folosit FlixBus și Greyhound în America de Nord.

În plus, Flix a început operațiunile în Brazilia în decembrie 2021 și deservește acum 33 de destinații pe cea mai mare piață de transport cu autocarul din America de Sud. Flix va continua să își extindă rețeaua în regiune, și în 2023.

O nouă țară intră în rețeaua Flix, în 2023

Următoarea etapă a expansiunii globale pentru FlixBus va fi lansarea operațiunilor în Chile, în 2023. După Brazilia, Chile va fi a doua piață FlixBus din America de Sud și a 41-a țară din lume cu autocare verzi pe distanțe lungi pe șosele.

FlixTrain va fi, de asemenea, o parte esențială a expansiunii Flix în viitor și va juca un rol crucial în modelarea peisajului mobilității.

Alimentată de evoluțiile pozitive la nivel de reglementare, calea ferată europeană a devenit o piață de creștere promițătoare. Recent, FlixTrain a anunțat că va face parte din serviciile pilot ale UE pentru a stimula transportul feroviar transfrontalier, în anii următori, cu conexiuni între Germania și Elveția, precum și între Germania și Suedia.

Sustenabilitatea în centrul strategiei Flix

În viziunea Flix, călătoriile sustenabile la prețuri accesibile sunt un drept la care toată lumea ar trebui să aibă acces. Acesta este motivul pentru care compania își propune nu numai să crească în mod profitabil, ci și în mod responsabil și durabil.

„Mobilitatea sustenabilă a fost de la început în ADN-ul Flix. Cu o tehnologie care permite planificarea inteligentă a rutelor, parteneriate puternice pentru a explora cum putem atinge neutralitatea emisiilor de carbon și extinderea rețelei noastre, suntem pe drumul cel bun,” a declarat André Schwämmlein.

În 2022, numai prin utilizarea unor vehicule de ultimă generație și prin încurajarea oamenilor să aleagă opțiunile de călătorie colectivă în locul autoturismelor personale și al altor moduri de transport, au fost evitate 818.000 de tone de CO2.

Din 2015, peste 98.000 de tone de CO₂ au fost compensate, ceea ce echivalează cu peste 3,7 miliarde de km parcurși de FlixBus.

La nivelul reducerii impactului asupra mediului înconjurător, transformarea flotei joacă un rol cheie pentru Flix. Compania a fost pionierul primelor autocare electrice și al panourilor solare pe distanțe lungi, a lansat linii de biogaz și biocombustibil colza și și-a unit forțele cu actori importanți din industrie pentru a încuraja utilizarea unor sisteme de propulsie alternative pe rutele lungi: exemple în acest sens includ acordul cu Freudenberg Sealing Technologies și ZF pentru lansarea primului autocar alimentat cu hidrogen verde din Europa și parteneriatul cu Daimler Buses pentru dezvoltarea unui sistem de propulsie complet electric pentru autocarele de cursă lungă.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rutier

Sondaj UNTRR: „Top 10 probleme din industria transporturilor rutiere”

Timpii de așteptare în frontierã și costurile cu polița RCA se numără...

RutierTransportatori

DSV Road: 2023, cel mai bun an la import si export pentru agricultură

În 2023 a fost înregistrată o activitate de import și export intensă...

RutierServiciiTransportatori

Aplicație on line pentru accesul camioanelor în Portul Constanța

Accesul camioanelor de marfă în Portul Constanța va fi permis de luni,...