Advertisement

El Grupo Numero 1 a închiriat 3.000 mp în P3 Bucharest A1
Home Logistică El Grupo Numero 1 a închiriat 3.000 mp în P3 Bucharest A1
Logistică

El Grupo Numero 1 a închiriat 3.000 mp în P3 Bucharest A1

499

P3 Logistic Parks anunță semnarea unui nou contract de închiriere cu subsidiara locală a grupului internațional El Grupo Numero 1. Noul chiriaș va ocupa o suprafață de 3.000 de metri pătrați de spații logistice și spații de birouri în P3 Bucharest A1.El Grupo Numero 1 este cel mai mare francizor multi-brand din Insulele Canare (Spania) și distribuitor exclusiv în România pentru cele mai importante mărci spaniole. Compania accesează piața locală prin mai multe magazine stradale și în centre comerciale, unde vor comercializa în regim outlet colecțiile din anii anteriori ale unor producători de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii recunoscuți pe plan internațional.

Cu o suprafață de 380.000 de metri pătrați, 14 depozite și un teren care permite construirea a încă 100.000 de metri pătrați de spații logistice, P3 Bucharest A1 este cel mai complex parc industrial din capitală. Adițional terminalului de cale ferată care deservește segmentul de transport marfă și căruia i-a fost adăugată de curând facilitatea de transport călători, parcul dispune și de o cantină-restaurant cu suprafață de 400 de metri pătrați și 200 de locuri la mese care va fi deschisă începând cu luna noiembrie.

”Retailul vestimentar este o nișă importantă, în continuă dezvoltare. Am convingerea fermă că El Grupo Numero 1 va deveni curând un brand cu notorietate pe piața locală. Le urăm bun venit în comunitatea P3 noilor noștri parteneri și ne bucurăm că au ales parcul nostru logistic pentru a pune bazele operațiunilor lor comerciale în România”, a declarat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România.

Tranzacția a fost intermediată de Dunwell Industrial Brokerage, singurul broker exclusiv de real estate industrial din România.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

containere
LogisticăNoutati

Depourile de containere, element strategic al lanțurilor logistice moderne

Într-o perioadă în care lanțurile globale de aprovizionare sunt supuse unei presiuni...

Kühne+Nagel
LogisticăServicii

Kühne+Nagel, progres în al doilea trimestru din 2026

Kühne+Nagel și-a majorat veniturile, profitul operațional și venitul net în al doilea...

logistica
LogisticăNoutati

Piața globală a logisticii contractuale accelerează

După câțiva ani marcați de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, piața globală...

DHL Express
LogisticăNoutatiServicii

DHL Express România lansează serviciul Balkan Express

DHL Express România anunță lansarea serviciului Balkan Express, noua conexiune rutieră dedicată...