Comisia Europeană propune un nou plan ambițios solicitând ca toate autobuzele urbane noi să aibă emisii zero din 2030.
Comisia Europeană a propus astăzi noi obiective ambiţioase privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi, începând cu 2030, în ideea reducerii emisiilor de CO2 în sectorul transporturilor.
Concret, Comisia propune ca toate autobuzele urbane noi să aibă emisii zero din 2030. De asemenea, Comisia propune introducerea treptată a unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2 pentru aproape toate vehiculele grele noi. Este vorba despre:
- reduceri ale emisiilor cu 45% faţă de nivelul din 2019 începând cu 2030;
- reduceri ale emisiilor cu 65% începând cu 2035
- reduceri ale emisiilor cu 90% începând cu 2040.
„Pentru a ne atinge obiectivele climatice şi de reducere la zero a poluării, toate componentele sectorului transporturilor trebuie să contribuie în mod activ. În 2050, aproape toate vehiculele de pe drumurile noastre trebuie să aibă emisii zero. Legea europeană a climei impune acest lucru, oraşele noastre solicită acest lucru şi producătorii noştri se pregătesc în acest sens. Prin propunerea de astăzi, ne asigurăm că noile camioane devin din ce în ce mai puţin poluante şi că mai multe autobuze cu emisii zero vor circula prin oraşele noastre”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Executivul comunitar subliniază că sectorul transporturilor – camioanele, autobuzele urbane şi autobuzele pe distanţe lungi sunt responsabile pentru peste 6% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din UE.Ca şi pentru mai mult de 25% din emisiile de gaze cu efect de seră generate de transportul rutier.
Aceste noi standarde mai stricte de emisii ar asigura faptul că acest segment al sectorului transportului rutier contribuie la trecerea la o mobilitate cu emisii zero. Dar şi la îndeplinirea obiectivelor UE privind clima şi de reducere la zero a poluării.
Emisii în creștere în sectorul vehiculelor grele
Emisiile din sectorul vehiculelor grele au crescut de la an la an începând din 2014, cu excepţia anului 2020, din cauza pandemiei de COVID-19. În special în sectorul transportului de marfă, ele cresc rapid.
Acest lucru se datorează în principal creşterii cererii de transport rutier, care se preconizează că va continua să crească în viitor. În 2019, emisiile provenite din transportul de mărfuri au fost cu 44 % mai mari decât emisiile din sectorul aviaţiei. Dar şi cu 37 % mai mari decât emisiile generate de transportul maritim.
Marea majoritate a vehiculelor grele din parcul de vehicule al UE (99%) funcţionează în prezent cu motoare cu ardere internă, alimentate în mare parte cu combustibili fosili importaţi, cum ar fi motorina. Acest lucru contribuie la dependenţa energetică a UE şi la volatilitatea actuală a pieţei energiei.
Pentru a sprijini această propunere, investiţiile trebuie canalizate către vehicule cu emisii zero şi către infrastructura de reîncărcare şi de realimentare, iar Comisia a propus deja Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi pentru a dezvolta infrastructura de încărcare necesară pentru a sprijini tranziţia verde a sectorului vehiculelor grele. În special, Comisia a propus instalarea la intervale regulate a punctelor de încărcare şi de alimentare pe autostrăzile principale: la fiecare 60 km pentru încărcarea cu energie electrică şi la fiecare 150 km pentru realimentarea cu hidrogen. Comisia colaborează intens cu colegiuitorii pentru a finaliza negocierile cu privire la aceste propuneri.
Comentați?