Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins astăzi în totalitate acțiunile introduse de Ungaria (cauza C-620/18) și Polonia (cauza C-626/18) împotriva directivei detașării lucrătorilor. Cele două țări au cerut anularea Directivei 2018/957, invocând încălcarea articolului 56 TFUE, care garantează libera prestare a serviciilor, precum și pe nerespectarea Regulamentului ”Roma I”.Potrivit CJUE, faptul că articolul 53 alineatul (1) și articolul 62 TFUE abilitează legiuitorul Uniunii să coordoneze reglementările naționale care pot, prin chiar disparitățile lor, să împiedice libera prestare a serviciilor între statele membre nu poate implica faptul că acest legiuitor nu trebuie să asigure, totodată, respectarea, printre altele, a obiectivelor transversale consacrate la articolul 9 TFUE. Printre aceste obiective figurează cerințele legate de promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, precum și de asigurarea unei protecții sociale adecvate.
Pentru a atinge cel mai bine obiectivul urmărit de Directiva 96/71 într-un context care se schimbase, era posibil ca legiuitorul să adapteze echilibrul pe care se întemeia această directivă prin consolidarea drepturilor lucrătorilor detașați în statul membru gazdă, astfel încât concurența dintre întreprinderile care detașează lucrători în acest stat membru și întreprinderile stabilite în acesta să se dezvolte în condiții mai echitabile.
Curtea de Justiție a UE respinge acțiunile împotriva directivei detașării lucrătorilor
Curtea arată că Directiva 2018/957, pentru a-și atinge obiectivul, efectuează o reechilibrare a factorilor în raport cu care întreprinderile stabilite în diferitele state membre pot intra în concurență. Totuși, această directivă nu elimină eventualul avantaj concurențial de care ar beneficia prestatorii de servicii din anumite state membre, din moment ce nu are nicidecum ca efect eliminarea oricărei concurențe bazate pe costuri. Într-adevăr, aceasta prevede să se asigure lucrătorilor detașați aplicarea unui ansamblu de condiții de muncă și de încadrare în muncă în statul membru gazdă, printre care elementele constitutive ale remunerației care sunt obligatorii în acest stat. Această directivă nu are, așadar, efect asupra celorlalte elemente de cost ale întreprinderilor care detașează astfel de lucrători, precum productivitatea sau eficiența acestor lucrători, care sunt menționate în cuprinsul considerentului (16).
Pe scurt, directiva detașării spune că un muncitor care lucrează într-o altă țară trebuie să primească salariul minim din acel stat al UE. Recent, Curtea de Justiție a UE a decis că Directiva Detașării Lucrătorilor se aplică și în operațiunile de transport rutier transnațional.
Comentați?