Coronavirus: Cele mai bune practici pentru aerisirea autobuzelor și autocarelor
Home Autobuze Coronavirus: Cele mai bune practici pentru aerisirea autobuzelor și autocarelor
AutobuzeNoutati

Coronavirus: Cele mai bune practici pentru aerisirea autobuzelor și autocarelor

133

Sănătatea pasagerilor și șoferilor ar trebuie să fie o prioritate de top pentru operatorii de autocare și autobuze urbane și interurbane în această perioadă. Pe lângă regulile de igienă și distanțare fizică, o problemă discutată este și aerisirea autobuzelor și autocarelor. MAN Truck & Bus oferă câteva recomandări pentru utilizarea sistemelor de climatizare.Heinz Kiess, șeful departamentului Product Marketing Bus la MAN Truck & Bus, explică ce ar trebui să facă operatorii și șoferii pentru a minimiza riscul de infectare în compartimentul pasagerilor.

Cum ar trebui făcută aerisirea autobuzelor și autocarelor pentru a minimiza riscul de infectare?

Șoferii și operatorii ar trebui să ia mai multe măsuri pentru a reduce posibilitatea de răspândire a virusului în compartimentul pasagerilor prin intermediul sistemului de aer condiționat. În primul rând, sistemul AC ar trebui folosit doar pe modul aer proaspăt, unde este posibil, și fără recirculare. De asemenea, sistemul nu ar trebui dezactivat manual de la buton, deoarece astfel se închide doar compresorul de răcire, dar nu și ventilatorul.

Pentru a evita reducerea cantității de aer proaspăt din compartimentul pasagerilor, viteza de ventilație nu ar trebui redusă manual. Pentru autobuzele cu seturi de servicii, recomand închiderea lor înainte de startul călătoriei. Astfel, călătorii nu vor mai fi loviți direct de fluxul de aer, care va veni doar de la gurile de aerisire din plafon. Pentru creșterea purității aerului, filtrele de aer interiorare din sistemul montat în plafon și cutia frontală ar trebui înlocuite la intervale regulate mai scurte.

Cum funcționează în general sistemul de aer condiționat al unui autobuz?

Temperatura setată în compartimentul pasagerilor este reglată cu ajutorul elementelor de încălzire situate sub scaune și pe pereții laterali. Cutia frontală și sistemul AC montat în plafon ajută de asemenea la menținerea temperaturii setate. Proporția de aer proaspăt și recirculat este reglată conform condițiilor ambientale. Aerul este filtrat prin intermediul filtrelor interiorare. Mai departe, aerul uzat este evacuat prin conducte separate. Cu ventilarea activă, aerul uzat este permanent evacuat din vehicul, garantând o circulație a aerului continuă.

Cât de mare este riscul infectării de la sistemul de aer condiționat?

În teorie, nu putem exclude total posibilitatea de infectare prin sistemul de climatizare. Totuși, estimăm că acest risc este foarte scăzut. Alți factori, precum deficiențele de igienă și distanțare fizică, prezintă un risc mult mai ridicat de infectare. De aceea, măsurile generale recomandate de autorități ar trebui folosite și în autobuze. În plus, operatorii și șoferii ar trebui să se asigure că mânerele și stâlpii de susținere să fie dezinfectați regulat. De asemenea, credem că este bine ca la intrarea în autobuz să fie disponibil un dezinfectant.

Există și măsuri de protecție speciale pentru șoferi?

Mulți producători și operatori iau în calcul separarea spațiului șoferului cu un panou de plexiglas sau ceva similar. Primim multe întrebări despre acest subiect, în special pentru autobuzele urbane. Pentru noua noastră generație de autobuze, în curând va fi disponibil un panou de protecție instalat din fabrică sau retrofit. Am primit și numeroase cereri de la clienții de autobuze interurbane și autocare și în prezent dezvoltăm soluții. Regulamentele și specificațiile la nivel internațional sunt foarte diferite, de aceea încercăm să discutăm și implementăm idei bune care transcend granițele naționale.

Citește și:

Sistem de dezinfectare rapidă a autobuzelor (video)

Sistem improvizat de separare a pasagerilor din autocare

Recomandările CE pentru reluarea curselor de autocare

Grecia va primi turişti străini începând cu 1 IULIE. Ce trebuie să ştie românii

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Nisipul uzat din turnătoria Scania devine mortar la Weber Saint-​Gobain

Scania a anunțat că-și propune în 2025 să transforme 20.000 de tone...

AerianNoutati

Peste 26 de milioane de pasageri au tranzitat anul trecut aeroporturile din România

Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului...

NoutatiServicii

Shell se alătură proiectului german de încărcare a camioanelor electrice HoLa

Proiectul de mare profil „HoLa” pentru transportul cu camioane electrice pe distanțe...

NoutatiTehnologie

Câinele robot din China bate recordul mondial alergând 100 de metri sub 10 secunde

O companie chineză a dezvăluit un robot patruped care poate alerga 100...