Comisia Europeană a emis un set de clarificări despre Pachetul Mobilitate 1, pentru a asigura o înțelegere și implementare uniformă a noilor regulamente în legislația națională a statelor membre UE. În primul episod, CE a răspuns la întrebările legate de întoarcerea șoferilor în țara de domiciliu.Răspunsurile date de Comisia Europeană despre elementele controversate din Pachetul Mobilitate 1 ar trebui să servească drept ghid pentru șoferi, operatori de transport rutier și organismele de control.
Cum trebuie înțeleasă și aplicată obligația de revenire a șoferului la domiciliu? Care sunt obligațiile și drepturile angajatorilor și șoferilor?
Obectivul articolului 8(8a) este de a îmbunătăți condițiile de lucru ale șoferilor profesioniști prin evitarea petrecerii unei perioade exagerat de lungi departe de domiciliu.
Companiile de transport sunt obligate să organizeze activitatea șoferilor astfel încât aceștia să poată reveni (”acasă”) după o perioadă de 4 sau 3 săptămâni (dacă șoferul a avut două pauze săptămânale reduse consecutive).
Articolul 8(8a) din Regulament se referă la două posibile locuri de întoarcere a șoferilor care trebuie oferite și organizate de angajator: un centru operațional al companiei în statul de stabilire al acesteia sau locul de reședință al șoferului.
După cum se spune în alineatul (14) al expunerii de idei, ”șoferii sunt liberi să aleagă unde vor să își petreacă perioada de odihnă”, șoferul poate alege dintre cele două opțiuni oferite de angajat. Astfel, șoferul nu poate fi obligat de companie să aleagă un centru operațional ca loc de întoarcere în țară.
O altă întrebare este ce se întâmplă dacă șoferul nu alege clar între cele două posibilități. În acest caz, anagajatorul poate alege opțiunea cea mai convenabilă pentru el. Dovada acestui context ar trebui să includă invitația (de exemplu un email) adresată șoferului și rămasă fără răspuns, de a alege între reședința personală sau un centru operațional al companiei.
O problemă diferită este unde își petrece efectiv șoferul perioada de odihnă. În acest caz, Regulamentul nu recomandă un loc anume. Acestea fiind spuse, compania trebuie să ofere posibilitatea de revenire în țară. Regula stabilește o obligație de natură organizațională, combinată cu obligația de a păstra înregistrările corespunzătoare pentru controalele autorităților competente.
Deși șoferul poate alege locul în care să își efectueze perioada de odihnă, el nu are posibilitatea de a degreva angajatorul de obligația de a organiza activitatea pentru a permite întoarcerea regulată în țară. Obligația companiei se menține indiferent de declarațiile și acțiunile șoferului.
Comisia Europeană, clarificări despre Pachetul Mobilitate 1
Pentru a rezuma, angajatorul are obligația de a oferi șoferului posibilitatea de a reveni la locul de reședință sau la un centru operațional al companiei din statul de stabilire al acesteia, printr-o organizare adecvată a activității. Această organizare se face activ, fără o cerere din partea șoferului. Cât privește locul concret de odihnă, acesta îl privește doar pe șofer, iar angajatorul nu trebuie să păstreze o evidență specială.
De exemplu, un șofer polonez rezident în Slovacia este angajat de o companie cu sediul în Polonia care face transporturi între Franța și Spania. Angajatorul trebuie să îi ofere șoferului opțiunea, și va organiza activitatea în consecință, pentru a permite în mod regulat revenirea șoferului fie la locul său de rezidență (în Slovacia) sau la un centru operațional al companiei (în Polonia). Totuși, șoferul poate informa compania de decizia de a efectua pauza în al loc (de exemplu, în sudul Italiei, pentru concediu). După pauză, șoferul va merge direct de la acea locație la locul în care va reîncepe activitatea (Spania sau Franța).
Comentați?