Anul nou va marca începutul unei noi ere în industria europeană de vehicule comerciale. Să vedem astfel ce este VECTO și ce schimbări va aduce în lumea transporturilor.De la 1 ianuarie 2019, producătorii de camioane vor înmâna clienților un certificat care să conțină informații despre consumul de carburant și emisiile de dioxid de carbon. Aceste cifre sunt calculate individual, pentru fiecare configurație în parte, cu ajutorul instrumentului digital de simulare VECTO (Vehicle Energy Consumption Calculation Tool). Acest software a fost dezvoltat de Comisia Europeană, inclusiv testele de uniformizare și procedurile de măsurare, în cooperare cu producătorii și alți experți. Cu ajutorul VECTO, clienții de camioane din UE vor putea pentru prima dată să compare obiectiv consumurile de carburant (și emisiile de CO2) ale vehiculelor de la producători diferiți.
Datele VECTO vor fi folosite ca cifre de referință pentru viitoarele obiective de reducere a emisiilor de CO2 din UE. Aceste obiective nu au fost stabilite precis, dar în mai 2018 CE a propus o reducere a emisiilor de CO2 cu până la 15% până în 2025 și până la 30% până în 2030 (ambele în comparație cu anul 2019). În noiembrie, Parlamentul European a votat o primă variantă care propune reduceri chiar mai mari (20% până în 2025 și 35% până în 2030). Producătorii de camioane sunt de părere că o reducere cu 1,5% pe an, în următorii 10 ani, este un obiectiv ambițios, dar realist.
Majoritatea camioanelor sunt afectate de VECTO, autobuzele vor urma
La intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2019, o mare parte dintre camioanele produse în UE vor intra sub cerințele VECTO: autotractoarele cu 2 și 3 axe și șasiurile cu platformă pentru transporturi lungi și transport regional, adică clasele de greutate 4, 5, 9 și 10 (camioane de peste 16 tone). De la începutul lui 2020, regulamentul UE se va aplica și camioanelor de distribuție de peste 7,5 tone. Se estimează că vehiculele de marfă din segmentul 5-7,5 tone și autobuzele vor urma puțin mai târziu.
Primul pas înseamnă că producătorul trebuie să genereze datele necesare calculelor VECTO pe baza factorilor care afectează consumul. De exemplu, coeficientul aerodinamic al diferitelor variante de cabină. În plus, consumul va diferi în funcție de opțiunile clienților pentru motor, transmisie sau numărul de axe. Apoi, VECTO va calcula consumul de carburant și emisiile de CO2 pentru fiecare configurație de camion, luând în calcul ciclurile de conducere.
Bazat pe situații standard
VECTO nu este însă un instrument perfect, cel puțin în acest moment. Cifrele VECTO sunt simulate doar pentru operațiuni, rute și suprastructuri standard, neputând fi luate în calcul toate situațiile de condus și încărcare sau diferențele între operațiuni. VECTO nu ia în calcul nici vehiculele speciale, precum basculantele sau camioanele de gunoi deschise, care de asemenea pot avea un consum diferit decât cele cu suprastructură standard. Astfel, cifrele reale pot diferi de calculele VECTO.
De asemenea, versiunea actuală VECTO nu ia în calcul unele sisteme cu efect pozitiv asupra reducerii consumului de carburant și a emisiilor de CO2 în operațiuni reale. Printre aceste sisteme se numără sistemul de cruise control predictiv, îmbunătățirile aduse remorcilor și suprastructurilor, funcțiile start-stop sau planificatoarele inteligente de rută.
Comentați?