Advertisement

BYD Europa 20 de ani
Home Autobuze BYD Europa a celebrat 20 de ani de existență
AutobuzeTehnologie

BYD Europa a celebrat 20 de ani de existență

425

Producătorul chinez de autobuze electrice a celebrat 20 de ani de existență a BYD Europa. Ceremonia s-a desfășurat în orașul olandez Schiedam, unde se află sediul central al BYD în Europa încă din 1998.

În decembrie 1998, BYD Europa a fost prima subsidiară din străinătate a companiei chineze, care se ocupa în acel moment cu importul bateriilor BYD. După câțiva ani, compania și-a extins activitatea cu panouri solare, iar din 2012 a adăugat în portofoliul de produse autobuze, stivuitoare și taxiuri electrice. Astăzi se dezvoltă puternic și afacerea de stocare a energiei, iar foarte curând BYD va începe să comercializeze și camioane electrice în Europa.

BYD este principalul furnizor de autobuze electrice în Europa, cu peste 650 de astfel de vehicule livrate. În urmă cu doi ani, compania a mutat producția de autobuze electrice pentru Europa în fabricile sale din Komarom (Ungaria) și Beauvais (Franța).

Divizia de stivuitoare electrice s-a extins în Europa, iar în acest an se vor adăuga filiale în Franța, țările nordice și Polonia. Divizia are în prezent peste 50 de dealeri și a livrat deja 1.500 de stivuitoare electrice în Europa.

Anul trecut, BYD Europa a intrat și pe piața de camioane electrice, începând testele pentru două prototipuri: un tractor destinat aeroporturilor, porturilor și centrelor de distribuție și un camion de 7,5 tone. Lansarea comercială este programată pentru acest an.

”Noile soluții energetice pe bază de baterii vor ajuta la curățarea aerului pe care îl respirăm, iar BYD și clienții noștri au un rol crucial în acest demers. În Olanda am introdus și primul autobuz electric de 12 metri lungime, în urmă cu 5 ani. Suntem pe deplin angajați în regiunea Rotterdam, în Olanda și în Europa. De aceea BYD celebrează 20 de ani de existență în Europa în acest oraș, unde ne simțim foarte bine primiți”, a declarat Isbrand Ho, director general al BYD Europa.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Setra
AutobuzeNoutati

75 de ani de inovație pentru Setra

Marca premium Daimler Buses celebrează 75 de ani de existență a brandului...

AUMOVIO
NoutatiTehnologie

AUMOVIO sărbătorește 20 de ani de tahograf digital

În urmă cu 20 de ani, AUMOVIO a marcat tranziția către o...

cellcentric
NoutatiTehnologie

Compania cellcentric dezvăluie BZA375. Standard nou pentru pilele de combustie

Compania cellcentric, unul dintre principalii dezvoltatori de sisteme avansate de pile de...

Conecto
AutobuzeNoutati

Mercedes-Benz Conecto se lansează pe piața germană

Daimler Buses va introduce în viitor modelul Mercedes-Benz Conecto pe piața germană....