Primul Actros din noua generatie
Home Camioane A fost produs primul Actros din noua generație
Camioane

A fost produs primul Actros din noua generație

124

Primul Actros din noua generație a părăsit astăzi linia de producție a fabricii de camioane Mercedes-Benz din Wörth: un model 1851 LS 4×2 de culoarea albastru-safir.
Pregătirea producției noii generații Actros a început încă din 2014, folosind tehnologii de ultimă generație, precum realitatea virtuală. Asamblarea vehiculelor a fost simulată virtual pentru a optimiza procesele de producție. De asemenea, au fost desfășurate din timp proiecte cu furnizorii pentru ca implementarea noilor sisteme să se facă ușor la startul producției de serie.

Ca și la celelalte modele, producția noului Actros este una flexibilă, în funcție de numărul de comenzi primite de la clienți. Procesul întreg de asamblare a suferit numeroase ajustări și optimizări. De exemplu, deoarece noul sistem Multimedia Cockpit necesită mai mult loc, secția de preasamblare a bordurilor a fost extinsă. Alte ajustări au fost făcute în zona de testare a tehnologiilor, unde au fost implementate noi bancuri de lucru. De exemplu, fiecare sistem MirrorCam care înlocuiește oglinzile retrovizoare este calibrat individual.

De asemenea, peste 1.100 de angajați au susținut cursuri de perfecționare înainte de lansarea producției pentru primul Actros din noua generație. Pe lângă fabrica din Wörth, noul vârf de gamă al Mercedes-Benz Trucks va fi asamblat și la Aksaray (Turcia).

Noul Actros poate fi considerat cel mai tehnologizat camion actual, dispunând de numeroase echipamente unice în segment. Lista completă a noutăților poate fi găsită aici. Cele mai importante sisteme noi sunt:

Active Drive Assist: este un sistem care transformă noul Actros într-un vehicul autonom de nivelul 2. El controlează activ direcția, dar și frânarea și accelerația, menținând nu doar banda, ci și distanța de siguranță față de vehiculul din față. Nu trebuie uitat însă că acesta este doar un sistem de asistență, iar șoferul este în continuare obligat să țină mâinile pe volan și să supravegheze în permanență traficul. Totuși, ADA poate ajuta la evitarea incidentelor provocate de scurte momente de neatenție, menținând cu acuratețe direcția pe distanțe scurte.

MirrorCam: noul Actros este și primul camion de serie echipat cu camere video în locul oglinzilor laterale. Imaginile sunt preluate de două ecrane de înaltă rezoluție, cu diagonală de 15 inci, montate pe stâlpii cabinei. Acest sistem aduce mai multe beneficii: aerodinamică superioară, eliminarea unor puncte oarbe, creșterea vizibilității în curbe, în timpul manevrelor de dat cu spatele, dar mai ales pe timp de ploaie și pe înserat.

Multimedia Cockpit: În locul panoului convențional de instrumente cu vitezometrul, tahometrul și indicatorul nivelului de combustibil, Multimedia Cockpit are un ecran plat de rezoluție mare, care oferă șoferului toate informațiile de bază pentru condus. Zona centrală a ecranului poate fi configurată conform preferințelor individuale. Al doilea ecran, cel central, este tactil și poate fi folosit pentru a controla lumina interioară și exterioară, încălzirea, aerul condiționat sau telefonia. Pe lângă acestea, șoferul poate accesa oricând starea vehiculului, cum ar fi presiunea în pneuri sau sarcina pe axă.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutatiServicii

Bridgestone lansează două anvelope noi pentru camioane

Bridgestone EMEA anunță lansarea noilor anvelope Bridgestone M-Steer 002 și Bridgestone M-Drive...

CamioaneNoutati

Autonomie de 600 km pentru Renault Trucks E-Tech T

Din al doilea semestru al anului 2025, Renault Trucks va prelua comenzi...

CamioaneNoutati

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului pentru camioane

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie...

Petronas
CamioaneNoutati

Lubrifianții PETRONAS pentru vehicule IVECO – soluția optimă pentru maximizarea performanței flotelor

Flota dumneavoastră de vehicule comerciale se confruntă zilnic cu provocări variate, astfel...