Advertisement

Airbus
Home Transportatori Aerian Airbus și-a depășit obiectivul pe anul trecut
AerianNoutati

Airbus și-a depășit obiectivul pe anul trecut

230

Grupul european Airbus SE a livrat 793 de aeronave pe întreg parcursul anului 2025, depăşindu-şi obiectivul revizuit de 790 de aeronave pe care şi l-a propus pentru anul trecut.

Airbus şi-a redus luna trecută previziunile anterioare pentru 2025, care iniţial vizau livrarea a 820 de aparate, după o serie de probleme care au afectat modelul A320, cel mai vândut avion al companiei, inclusiv o rechemare masivă pentru o actualizare de software, urmată de descoperirea unor panouri de fuselaj care nu îndeplineau specificaţiile şi necesitau inspecţii suplimentare pentru acelaşi model de avion.

Un purtător de cuvânt al Airbus a refuzat să comenteze cifrele privind livrările anuale, adăugând că comenzile auditate şi cifrele de livrări vor fi publicate pe 12 ianuarie, după închiderea pieţelor bursiere

Livrările Airbus, cât şi ale rivalului american Boeing Co. sunt indicatori de performanţă monitorizaţi cu atenţie, deoarece reprezintă cea mai mare sursă de numerar şi oferă un indicator al stabilităţii reţelei de aprovizionare al celor doi mari producători mondiali de avioane.

Airbus se confruntă de mai mulţi ani cu probleme în aprovizionarea la timp cu componente, de la piese pentru interioarele avioanelor şi până la motoare, în multe cazuri ajungând în situaţia în care are aeronave care nu sunt gata de predare.

Compania a livrat 766 de aeronave comerciale, în 2024, către 86 de clienţi din întreaga lume, şi şi-a menţinut, pentru al şaselea an, poziţia de lider în industria de fabricare a avioanelor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Strator
CamioaneNoutati

IVECO Strator revine după două decenii

Unul dintre cele mai emblematice camioane cu capotă din Europa revine în...

Hormuz
MaritimNoutatiTransportatori

Pericolul invizibil al navelor blocate în Strâmtoarea Hormuz

Blocarea transportului maritim prin Strâmtoarea Hormuz nu generează doar efecte economice și...

BuildGreen
LogisticăNoutati

BuildGreen se extinde în Croația

BuildGreen, companie de consultanță în sustenabilitate și certificare a clădirilor, și VGP,...

Daimler Truck
CamioaneNoutati

Daimler Truck recheamă în service peste 131.000 de camioane

Agenția dpa a anunțat că producătorul de vehicule comerciale Daimler Truck a...