Advertisement

Home Noutati Salariul minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni
Noutati

Salariul minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni

614

Guvernul a adoptat actul normativ care prevede că salariul minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni. 

„Acea perioadă se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun așa, la 1 ianuarie 2024”, a precizat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Astfel, potrivit prevederii, care a fost analizată de Flote Auto, companiile din România nu vor mai putea să își remunereze angajații cu salariul minim, pe termen nedeterminat. După doi ani, angajatorii vor fi obligați să le majoreze acestora salariile.

Ce spune Ordonanța privind salariul minim brut

Prevederea din Ordonanță:

ART. XLVII – După alineatul (2) al articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:

” (2^1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.”

Peste 1,6, milioane de angajați în sistemul privat și 70.000 de bugetari primesc în prezent salariul minim pe economie. Ministrul Muncii anunţa recent că acesta va fi, începând cu 1 ianuarie 2022, de 2.550 de lei brut.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

DKV Mobility
LogisticăNoutatiServiciiTehnologie

DKV Mobility integrează bursa de transport TIMOCOM

DKV Mobility, principala platformă B2B pentru plăți și soluții dedicate mobilității rutiere,...

IVECO
NoutatiTehnologie

IVECO Easy Way câștigă prestigiosul Red Dot Award

IVECO anunță că aplicația IVECO Easy Way a primit prestigiosul Red Dot...

IVECO
CamioaneNoutati

IVECO, turneu european de 5.000 km cu noua gamă MY26

IVECO duce noua generație de vehicule MY26 direct către transportatori, printr-un turneu...