Advertisement

T-Pod DB Schenker IMG_2
Home Logistică DB Schenker folosește camionul electric autonom T-pod
LogisticăTehnologie

DB Schenker folosește camionul electric autonom T-pod

520

DB Schenker și Einride au lansat la finalul anului trecut prima utilizare comercială a camionului electric autonom T-pod, la centrul DB Schenker din Jönköping (Suedia).

T-pod va călători în permanență între diversele depozite din acest centru, făcând primii pași spre o tranziție sustenabilă în transportul rutier de mărfuri.

”Noi la DB Schenker lucrăm cu viteză maximă pentru o logistică inovatoare și sustenabilă. Condusul autonom va deveni din ce în ce mai important în obținerea acestui deziderat. Împreună cu Einride, vrem să aducem primul camion complet electric și autonom pe drumurile publice în viitorul apropiat, setând astfel noi standarde pentru viitorul logisticii”, a declarat Jochen Thewes, CEO al DB Schenker.

”Transportul rutier greu este responsabil pentru o parte substanțială din emisiile globale de CO2. Prin înlocuirea tehnologiei diesel cu electromobilitatea, reducem emisiile de CO2 cu 90%. Suntem fericiți și recunoscători că DB Schenker ne-a ales ca parteneri în această revoluție”, a spus și Robert Falck, fondator și CEO al Einride.

Camionul electric autonom T-pod produs de Einride nu are cabină pentru șofer, dar poate fi operat de la distanță de un operator uman, chiar și de la sute de kilometri distanță. Deoarece nu are cabină, vehiculul are dimensiuni mai mici, crescând capacitatea de încărcare și flexibilitatea în operare. De asemenea, consumul de energie este optimizat, fapt ce îi permite lui T-pod să funcționeze doar pe bază de baterii.

O flotă de camioane electrice autonome T-pod poate fi coordonată de un sistem inteligent de rutare, optimizând timpul de livrare, durata de viață a bateriilor și consumul de energie.

Einride și DB Schenker au început acest parteneriat în luna Aprilie. Acordul include proiectul pilot din Jönköping, dar și opțiunea pentru proiecte suplimentare la centrele DB Schenker din toată lumea.

Date tehnnice T-pod

Capacitate de încărcare: 15 europaleți

Autonomie: 200 km cu o încărcare

Viteză maximă: 85km/h (limitată electronic)

Capacitatea bateriei: 200 kWh

Dimensiune: 7 x 2,5 metri

Greutate: 26 tone (încărcat complet)

Tehnologie autonomie: camere video, radare, scanere 3D (lidar)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

containere
LogisticăNoutati

Depourile de containere, element strategic al lanțurilor logistice moderne

Într-o perioadă în care lanțurile globale de aprovizionare sunt supuse unei presiuni...

Kühne+Nagel
LogisticăServicii

Kühne+Nagel, progres în al doilea trimestru din 2026

Kühne+Nagel și-a majorat veniturile, profitul operațional și venitul net în al doilea...

logistica
LogisticăNoutati

Piața globală a logisticii contractuale accelerează

După câțiva ani marcați de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, piața globală...

DHL Express
LogisticăNoutatiServicii

DHL Express România lansează serviciul Balkan Express

DHL Express România anunță lansarea serviciului Balkan Express, noua conexiune rutieră dedicată...