TMS
Home Servicii WebEye pregătește o soluție pentru sistemul de cântărire TMS din Ungaria
Servicii

WebEye pregătește o soluție pentru sistemul de cântărire TMS din Ungaria

45

Ungaria înăsprește regulile de circulație, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să amendeze companiile ale căror vehicule vor depăși greutatea maximă admisă. Măsura, care se aplică vehiculelor cu greutatea de peste 20 de tone, a fost luată cu scopul reducerii accidentelor de circulație care, de foarte multe ori au drept cauză suprasarcina camioanelor. De asemenea, Ungaria speră ca prin acest demers să prevină deteriorarea suprafeței de rulare.

Din luna septembrie a fost introdus sistemul de cântărire dinamică TMS, care permite verificarea din mers a vehiculelor. Este vorba despre un sistem de senzori montați în asfalt, WIM – Weigh in Motion, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, plasați în apropierea camerelor care întregistreaza și verifică plata taxei de drum HU-GO. Senzorii înregistrează greutatea și, în cazul depășirii acesteia, transportatorul va fi amendat. În total, vor fi operaționale 89 de astfel de centre pentru verificarea greutății.

Dezvoltatorii de soluții telematice pregătesc deja sisteme menite să îi ajute pe transportatori să evite depășirea greutății și eventuale amenzi. WebEye, de pildă, are în lucru un sistem format din senzori montați pe pernele de aer ale capului tractor al semiremorcii, care se conectează la rețeaua CAN. Datele furnizate vor fi afișate, iar în cazul suprasarcinilor, vor fi emise alerte către transportatori. Aceștia vor putea, așadar, să ia măsuri pentru corectarea greutății astfel încât legislația din Ungaria să fie respectată.

„Misiunea noastră este să livrăm transportatorilor soluții care să îi ajute să aibă performanțe mai bune. Legislația europeană în domeniul transporturilor este în continuă schimbare și este important să te adaptezi, să vii rapid cu un instrument în sprijinul clienților. Asta facem în permanență, departamentul de Cercetare-Dezvoltare lucrează la foc continuu și sperăm să avem cât mai curând această nouă soluție, care îi va ajuta pe clienții noștri să ia măsuri la timp”, a spus Levente Gall, Directorul General al WebEye România.

Sistemul TMS are o perioadă de arhivare a depășirilor de greutate de 150 de zile, ceea ce înseamnă că mașina depistată ca având o greutate peste limita maximă admisă poate fi amendată în termen de 150 de zile, la revenirea în Ungaria, dacă acest lucru nu s-a întâmplat la prima trecere. Există și riscul ca un contravenient să fie amendat de mai multe ori în Ungaria din cauză că amenda se aplică din 8 în 8 ore.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

NoutatiServicii

DKV Mobility oferă acces la prima rețea de stații de alimentare cu CNG din România

DKV Mobility, furnizor european de top de servicii și soluții de plată...

NoutatiServicii

E.ON și MAN, rețea publică de încărcare pentru camioane electrice în Europa

E.ON și MAN Truck & Bus fac împreună un pas decisiv înainte...

NoutatiServicii

DKV Mobility extinde rețeaua de stații partenere din Bulgaria

DKV Mobility a adăugat 20 de noi stații Rompetrol în rețeaua din...

Servicii

DKV Mobility își extinde în continuare rețeaua de acceptare pentru combustibili alternativi

DKV Mobility, furnizor european de top de servicii și soluții de plată...