Home Transportatori Feroviar Trenuri noi în România, de la Alstom
FeroviarTransportatori

Trenuri noi în România, de la Alstom

242

A fost semnat contractul cu Alstom pentru noi trenuri. Este vorba despre 20 de rame de lung parcurs. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a fost încheiat contractul cu Alstom Ferroviaria. Primul tren urmează să fie livrat la finele anului viitor.

Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani. Cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adițional, comanda inițială. Astfel, se poate ajunge la o achiziție de 37 de unități, cu perioadă de mentenanță de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor și servicii de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software.

Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 20 de trenuri electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la valoarea de 1,31 miliarde de lei, fără TVA (aproximativ 263 milioane de euro). Din care 931 milioane de lei reprezintă valoarea ramelor și 378 milioane de lei serviciile de mentenanță.

Suplimentarea comenzii conform celor menționate anterior (alte 17 rame și dublarea mentenanței la 30 de ani) poate duce la un cost total de 3,71 miliarde de lei, fără TVA (aproximativ 748 milioane euro). Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.

Prima livrare pentru aceste trenuri noi se va face la finele lui 2023

Livrarea primului dintre aceste trenuri noi se va face la finalul anului 2023. Pachetul complet de 37 de rame urmează să fie livrat până la finalul anului 2024, potrivit ARF.

Ramele electrice sunt compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune. Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și nivel 2, precum și cu sistemul național PZB90.

Din punct de vedere al confortului pasagerilor ramele sunt dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, dar și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. Din punct de vedere al confortului, unitățile dispun de sisteme de climatizare, precum și conexiune wi-fi.

Viteza maximă de rulare este 160 km/h.

Ramele electrice RE-IR vor fi folosite pentru a asigura conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale țării, dar și facilitarea conexiunilor inter-regionale. Astfel, rutele deservite de noile rame vor fi:

București Nord – Constanța,

București Nord – Brașov – Arad – Timișoara,

București Nord – Brașov – Cluj,

București Nord – Brașov – Deda – Cluj,

București Nord – Brașov,

București Nord – Iași,

București Nord – Suceava,

București Nord – Galați,

București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria,

București Nord – Craiova – Timișoara – Arad,

Cluj – Timișoara,

Cluj – Suceava – Iași.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

NoutatiTransportatori

Romanian Freight Forwarder’s Day 2025

Pe 15 mai, va avea loc cea de-a doua ediție a „Romanian...

FeroviarNoutati

Primul tren polonez Pesa ar putea ajunge la final de mai în România

Primul tren regional polonez produs la Pesa ar putea ajunge în România...

FeroviarNoutati

Trenuri suplimentare în minivacanța de 1 Mai

CFR Călători suplimentează numărul trenurilor care vor circula spre litoral în minivacanța...

MultimodalNoutatiTransportatori

Transportul multimodal de mărfuri în România

Transportul multimodal de mărfuri în România are un potențial ridicat, dar în...