Advertisement

TreiRo
Home Servicii TreiRo împlinește 20 de ani de activitate
ServiciiTransportatori

TreiRo împlinește 20 de ani de activitate

683

Compania TreiRo, lider în domeniul transportului și distribuției produselor petroliere din România, a sărbătorit 20 de ani de activitate. La evenimentul aniversar, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, au participat Renato Drusian și Angelo Sirtori – administratorii companiei, angajați, clienți și parteneri de afaceri.Compania TreiRo este unul din cei mai importanți jucători din România ce activează în distribuția de produse petroliere (toate sortimentele de benzină și motorină, CLU, bitum rutier) și transportul și distribuția de gaz lichefiat pentru consum casnic, autogaz și propan către recipiente.

”Când ne-am început activitatea, în anul 1998, operam cu 3 camioane. Prin investiții care, în total, au depășit 25 milioane de euro în cei 20 de ani de existență, TreiRo s-a dezvoltat până la nivelul unei flote ce cuprinde în prezent 220 de mijloace de transport, toate Euro 5 și Euro 6, și al unei echipe formate din 200 de angajați. Am reușit aceste performanțe investind constant în dezvoltare, cu obiectivul de a le furniza clienților noștri standarde maxime de performanță. În același timp, am acordat o atenție deosebită mediului înconjurător și performanței angajaților companiei”, a declarat Renato Drusian.

”În cei 20 de ani de activitate, TreiRo a instruit și format 850 de persoane în funcții și responsabilități diferite, dintre care mulți sunt încă angajații noștri. Ne-am dorit ca, la aniversarea celor două decenii de existență, să le oferim mulțumiri speciale colegilor noștri cei mai loiali, drept urmare am decis să îi premiem, în cadrul unei ceremonii speciale, pe primii 10 cei mai vechi angajați, care au o vechime mai mare de 10 ani în cadrul companiei”, declară Angelo Sirtori.

TreiRo operează în domeniul transportului mărfurilor periculoase în regim ADR, pe întregul teritoriu al României. Activitatea de logistică petrolieră include managementul stocurilor fizice ale depozitelor și ale benzinăriilor, distribuția produselor în funcție de necesitățile stocurilor sau ale comenzilor directe ale clienților. Produsele transportate sunt reprezentate de benzină și motorină destinate stațiilor, GPL destinat atât stațiilor de benzină, cât și consumului privat, precum și combustibil JET destinat aeroporturilor.

TreiRo este prima companie de transport de profil certificată ISO și una dintre primele care care și-au echipat vehiculele cu monitorizare prin satelit. Flota sa înregistrează un parcurs anual de aproximativ 15.000.000 km, pentru a le asigura clienților săi livrarea la timp a bunurilor, și un consum de motorină de cca 5.000.000 litri anual. În cei 20 de ani de activitate, compania a generat o cifră de afaceri totală de peste 1 miliard de lei. În anul 2017, Treiro s-a extins în afara granițelor țării, prin deschiderea unei filiale în Bulgaria, Ruse – TreiRo Bulgaria.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Eurowag
CamioaneNoutatiServicii

Eurowag răspunde prin extinderea acoperirii unității sale de bord EVA

Începând cu 1 iulie 2026, Olanda va introduce o modificare fundamentală a...

hidrogen
FeroviarNoutatiTransportatori

Primele trenuri cu propulsie pe hidrogen din România

Siemens Mobility a fost selectată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) din...

Giurgiu-Ruse
CamioaneLogisticăNoutatiRutierTransportatori

Podul Giurgiu – Ruse este aproape gata

Reparațiile capitale ale Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse continuă într-un ritm susținut, în condițiile...

Eurowag
NoutatiServicii

Eurowag își extinde gama de combustibil HVO ecologic

Eurowag, un furnizor important de soluții integrate de transport rutier în Europa,...