Advertisement

Actros SLT
Home Camioane Transport agabaritic spectaculos cu Actros SLT
CamioaneVehicule speciale

Transport agabaritic spectaculos cu Actros SLT

512

Zbor de noapte la joasă altitudine cu Airbus A 320 și autotractorul pentru transporturi grele Mercedes-Benz Actros SLT: această operațiune spectaculoasă s-a desfășurat în Germania și a atras mulțimi peste tot pe unde a trecut.

Nu este o surpriză când privești cifrele statitice ale acestui transport excepțional: 60 de metri lungime, 5 metri lățime și 90 de tone greutate. Actros SLT în versiunea de 630 CP a transportat un fuselaj de Airbus 320 în sudul Germaniei, călătorie ce a durat aproximativ 11 zile. De transport s-a ocupat compania Paule, care a încărcat propriul Actros SLT în Tallinn (Estonia), după ce avionul suferise avarii din cauze unei aterizări forțate.

Un feribot a transbordat convoiul peste Marea Baltică, până la portul Lübeck. De aici, Actros SLT a avut nevoie de trei nopți pentru a traversa orașe precum Hamburg, Magdeburg, Nuremberg și Stuttgart, înainte de a se îndrepta spre nordul munților Pădurea Neagră.

De două ori de-a lungul rutei convoiul a trebuit să părăsească autostrada, pentru a evita podurile joase. În plus, după ce a părăsit autostrada, șoferul a fost nevoit la un moment dat chiar să dea cu spatele, pentru a putea reintra pe autostradă în direcția inversă. Mai mult, a fost nevoie de un al doilea Actros SLT pentru a duce avionul în poziția sa finală. Pe un drum forestier îngust și abrupt, duoul SLT a tractat Airbusul pe poligonul de antrenament al forțelor speciale KSK din Calw. Acolo, avionul va fi folosit în curând pentru antrenamente cu scenarii realistice despre protecția pasagerilor la cursele aeriene.

Compania de transport agabaritic Paule a optat pentru Mercedes-Benz Actros SLT deoarece acest transport extrem avea nevoie de o fiabilitate de 100%.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

SuperPanther
CamioaneNoutati

SuperPanther, parteneriat cu ELMI Power pentru a se extinde în Europa

Producătorul chinez de camioane electrice SuperPanther a încheiat un parteneriat strategic cu...

eActros 400
CamioaneNoutati

Mercedes-Benz Trucks a început producția de serie a eActros 400

Mercedes-Benz Trucks a lansat producția de serie a celei de-a doua generații...

MAN eTGX
CamioaneNoutati

Două camioane electrice MAN eTGX pentru Sanpellegrino Logistics

MAN a livrat în Italia încă două unități ale camionului său electric,...

Tesla Semi
CamioaneLogisticăNoutati

DHL Supply Chain integrează camionul Tesla Semi în flota din California

DHL Supply Chain a primit primul său camion Tesla Semi complet electric....