Ford Trucks F-MAX interior
Home Camioane Totul despre Ford Trucks F-MAX, Camionul Anului 2019
Camioane

Totul despre Ford Trucks F-MAX, Camionul Anului 2019

201

Noua gamă Ford Trucks F-MAX a fost lansată la cea de a 67-a ediție a IAA Commercial Vehicles din Hanovra. F-MAX se impune prin dimensiune, nivel ridicat de confort și durabilitate, atribute care au făcut ca noul autotractor Ford Trucks să câștige prestigiosul premiu Truck of the Year 2019.”70% din vânzările de vehicule comerciale grele din România sunt reprezentate de autotractoarele pentru transportul internațional. F-MAX este conceput să răspundă perfect cerințelor clienților și șoferilor din acest segment de piață. În curând vom putea livra pe piața românească vehiculul câștigător al competiției International Truck of the Year, demonstrând faptul că un preț competitiv nu necesită niciun compromis în ceea ce privește calitatea, specificațiile tehnice sau performanța. Sunt convins că F-MAX se va bucura de un mare succes în România”, a declarat Stefano Albarosa, CEO al Cefin Trucks, unic importator și distribuitor Ford Trucks în România.

Lansarea oficială a noului autotractor în România va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, când se va deschide și sesiunea de pre-vânzari pentru piața românească.

Cabina

F-MAX oferă confort deplin prin noua sa cabină de 2,5 m lățime, cu un design modern și abordarea orientată spre șofer. Designul tabloului de bord în stilul cockpit asigură un spațiu ergonomic în care toate funcțiile sunt ușor accesibile. Chiar și detaliile minore sunt create pentru a spori plăcerea experienței de conducere. Cheia este sentimentul de spațiu generos oferit de cabină.

În plus, modelul F-MAX oferă șoferilor un spațiu de stocare patentat în stil avion și un pat superior inovativ revoluționar, cu un unghi de pliere de 90 de grade. Ford Trucks promite că noua cabină este foarte silențioasă, datorită torsiunii și rigidității structurale, dar și a aerodinamicii și a motorului puțin zgomotos.

Ușa are trei niveluri de deschidere, iar treptele de acces sunt complet etanșe la apă și praf. Dispozitivele interne de iluminare din zona patului și a compartimentului șoferului, sistemele automate de control a climatizării și caracteristicile de reglare a volanului oferă un confort sporit în cabină. Unele modele includ  mini-frigider și filtru de cafea.

Scaunul șoferului are o gamă de ajustare de până la 260 mm, tapițerie din material respirabil de înaltă calitate și design ergonomic pentru un suport lombar optim.

La exterior, designul spectaculos al farurilor lui F-MAX optimizează vizibilitatea pe timp de noapte, luminând mai puternic drumul. Luminile de zi LED și iluminarea cu LED opțională îmbunătățesc sistemul de lumini standard al vehiculului.

Motorul

Noul F-MAX este echipat cu un motor Ecotorq de 500 CP și 2500 Nm. Caracteristicile tehnice includ tehnologia E-APU, funcția eco-roll, cruise control predictiv (Max Cruise). Frâna de motor are 400 kW, iar puterea de frânare poate ajunge la 1000 kW cu interderul opțional. Transmisia automată ZF cu 12 trepte și dispune și de moduri de condus, precum Eco și Power, ajută la optimizarea consumului de combustibil. Aerodinamica superioară, calibrarea sistemului de propulsie și caracteristicile tehnice asigură o reducere a consumului de 6% față de modelele anterioare. Costurile de întreținere sunt și ele mai mici cu până la 7%.

Conectivitatea

Cu noul F-MAX, Ford Trucks lansează serviciul „ConnecTruck” de monitorizarea de la distanță a vehiculului. Integrarea FMS permite Modulului ConnecTruck și Ford Trucks cloud să acționeze ca un cumul de date pentru un terț, având acces de la distanță la datele selectate pentru acel vehicul.

Displayul color TFT cu ecran de 8″ permite afișarea tuturor funcțiilor vehiculului, de la presiunea anvelopelor, temperatura din exterior, până la funcțiile de evaluare a stilului de condus al șoferului. Comutatoarele de control amplasate pe volanul din piele permit șoferului să navigheze între diferitele aplicații. Sistemul de navigație specific încorporat, link-ul web și implementarea Apple CarPlay, la fel ca și funcțiile de conectare Bluetooth sunt prezentate pe ecranul multimedia tactil LCD de 7,2″.

Printre sistemele de asistență enumerăm Adaptive Cruise Control, Predictive Cruise Control (Max Cruise), sistemul avansat de frânare de urgență (Advanced Emergency Brake System), asistență la pornire în rampă (Hill Launch Assist), sistem de avertizare privind părăsirea benzii (Lane Departure Warning), dispozitiv limitator de viteză reglabil și control electronic al stabilității (Electronic Stability Control).

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

1.500 de camioane Volvo FH Aero pentru Lannutti

Volvo Trucks a primit o comandă de 1.500 de camioane Volvo FH...

CamioaneNoutati

IGPR: Şoferilor depistaţi pozitiv la Drugtest nu li se face dosar penal

Poliţia Română precizează că şoferilor testaţi pozitiv cu aparatul Drager5000 nu li...

CamioaneNoutati

Institutul Fraunhofer: 1000 de locații de încărcare sunt suficiente pentru majoritatea traficului de camioane

Institutul Fraunhofer și Amazon au analizat câte stații de încărcare rapidă pentru...

CamioaneNoutati

Noua gamă Ford Trucks F-LINE se prezintă în cadrul unei caravane naționale

AIC Trucks anunță lansarea în România a noii game de camioane F-LINE,...