CE a lansat o consultare publică privind viitorul transporturilor
Home Tehnologie Scania, parteneriat pentru dezvoltarea plutoanelor de camioane
Tehnologie

Scania, parteneriat pentru dezvoltarea plutoanelor de camioane

42

Scania a anunţat încheierea unui parteneriat cu compania finlandeză Ahola Transport, acesta fiind primul său contract din Europa pentru conectarea camioanelor în pluton semi-autonom pe drumurile publice. Parteneriatul va viza şi dezvoltarea unor noi tehnologii de asistenţă a şoferului.

Ahola Transport Oyj va folosi camioanele şi tehnologia Scania pe şoselele finlandeze pentru a testa mersul in convoi semi-autonom cu trei sau mai multe camioane conectate. Șoferul primului camion controlează întregul pluton, iar următoarele camioane sunt conduse în mod autonom, deși au șofer la bord care poate interveni în orice moment.

”Pentru noi este important să îmbunătăţim munca şoferilor noştri cu ajutorul noii tehnologii. Soluţiile planificate ne ajută să îndeplinim dorinţele clienţilor noştri de a avea livrări mai rapide, şi de asemenea, ne permit să protejăm mediul. Asocierea noastră cu Scania a început odată cu primul camion, în anul 1959, şi suntem încântaţi să extindem cooperarea cu noi soluţii”, a declarat Hans Ahola, Preşedintele Director General al Ahola Transport.

În plus faţă de mersul în convoi, noile funcţii de asistenţă a şoferului vor permite livrarea la timp, printr-o planificare optimizată a rutei şi vitezei. În plus faţă de efectele pozitive asupra mediului rezultate din fluxul optimizat al traficului, îmbunătățirea coeficientului aerodinamic obţinută prin conectarea camioanelor în pluton reduce consumul de combustibil şi deci emisiile de carbon.

Aceste noi tehnologi au şi potenţialul de a uşura activitatea şoferului. Din moment ce camionul principal controlează convoiul, şoferii din următoarele camioane pot, de exemplu, îndeplini sarcini administrative. Cu reguli mai flexibile în privinţa timpului de condus şi perioadelor de odihnă, acest lucru ar putea deschide oportunităţi uriaşe şoferilor de camioane pe distanţă lungă de a se întoarce acasă, în loc să doarmă în camion.

„Ahola Transport este o companie progresistă, care a adoptat digitalizarea pentru îmbunătăţirea operaţiunilor de transport şi planificarea rutelor. Cu parteneri precum Ahola Transport, putem testa împreună noile tehnologii care vor face parte dintr-un ecosistem de transport al viitorului şi putem verifica dacă este eficient şi sigur”, a spus și Anders Dewoon, Director al departamentului New Business Solution al Scania.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

NoutatiTehnologie

Noi tehnologii ZF

În perioada premergătoare IAA Transportation 2024, ZF își dezvăluie în cadrul Global...

Tehnologie

ABB E-mobility și MAN demonstrează încărcarea MW pe eTruck

ABB E-mobility și MAN Truck & Bus au sărbătorit premiera sistemului de...

Tehnologie

MAN: Primul camion autonom pe autostradă

MAN Truck & Bus este primul producător de vehicule comerciale care primește...

Tehnologie

DAF prezintă PACCAR Connect

Cu o gamă largă de informații și ușurință de utilizare de vârf,...