În 1970, MAN Truck & Bus a prezentat primul său autobuz pur electric pentru servicii regulate. Autobuzul avea o autonomie de 50 km și a transportat atleții la Olimpiada de la Munchen din 1972.La 13 Februarie 1970, în parteneriat cu companiile RWE, Bosch și Varta, MAN a prezentat primul autobuz electric pentru servicii regulate, rezultat al unei munci de dezvoltare de 2 ani. Modelul, denumit 750 HO-M10 E, era lansat pe noul circuit de teste de la fabrica din Munchen. Chiar și atunci, autobuzul electric era ”proiectat pentru a combate poluarea aerului și zgomotul din orașe”.
În Ianuarie 1971, la 11 luni de la prezentare și după o testare riguroasă, MAN a livrat primul prototip companiei de transport din Koblenz, pentru teste în operațiuni reale pe o perioadă de 1 an. Autobuzul electric, folosit pe ruta 7, putea transporta 99 de pasageri și avea o autonomie de 50 km.
Bateriile erau plasate într-o remorcă cu o singură axă tractată de autobuz, ce garanta funcționarea în modul electric timp de 2-3 ore. În același timp, o altă remorcă cu baterii era la stația de încărcare. Astfel, schimbarea bateriilor după descărcare se putea face rapid.
Până în iunie 1971, primul autobuz electric MAN parcurgea aproximativ 6.000 km în Koblenz, fără probleme deosebite, dar silențios și fără emisii poluante.
În 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, transportul atleților între Parcul Olimpic și Satul Olimpic s-a făcut cu două autobuze electrice și alte 8 autobuze alimentate cu gaz MAN. În acea perioadă, vehiculele au funcționat până la 20 de ore pe zi.
Doi ani mai târziu, la 15 Octombrie 1974, MAN a livrat primul autobuz electric cu baterii de serie în Mönchengladbach. Această a doua generație de autobuze electrice SL-E beneficia de baterii cu capacitate mai mare cu 50% și o remorcă reproiectată. Astfel, vehiculele aveau o autonomie de până la 80 km, iar schimbarea bateriilor se făcea complet automat. Dusseldorf și Frankfurt pe Main au comandat de asemenea aceste autobuze electrice MAN, folosite în operațiuni până în 1979.
Comentați?