Ce nu face un patron pentru ceva a crește productivitatea. Dar această companie italiană parcă a mers prea departe: a scurtat o cabină Scania și a mutat patul deasupra, totul pentru a putea transporta 2 paleți în plus.De ceva timp, în Italia circulă o combinație de vehicule neobișnuită. În primul rând, avem o cabină Scania G joasă scurtată, astfel încât scaunul șoferului aproape că nici nu mai poate fi dat în spate. Iar ca șoferul să poată dormi măcar din când în când la bord, deasupra cabinei o fost montată o zonă de dormit. O soluție folosită mai degrabă în segmentul utilitarelor ușoare utilizate pentru curse mai lungi.
Compania care folosește combinația neobișnuită este Bacotrans, cu sediul în Avellino, la est de Napoli. Potrivit site-ului companiei, soluția este ideală pentru a transporta volume mari. Combinația are 126 de metri cubi, grație lungimii suplimentare și a înălțimii interne a remorcilor de 3 metri. Astfel, se pot transporta până la 40 de europaleți. Adică 2 paleți în plus față de o combinație uzuală camion-remorcă.
Soluția Top Sleeper a mai fost folosită în transportul de volume mari în anii 80, în special de companiile din Olanda. Ea a fost abandonat însă în timp, din cauza nemulțumirii șoferilor.
Daimler Truck a trimis modelul electric cu baterii eActros 600 într-un turneu...
deCargo & Bus6 octombrie 2026ASKO, principalul furnizor norvegian de servicii logistice și de distribuție angro de...
deRazvan Codorean5 octombrie 2026Primul segment al podului feroviar Közvágóhíd, instalat într-un singur weekend. Utilizarea modulelor...
deCargo & Bus1 octombrie 2026Prin intermediul tehnologiei inteligente de senzori și a software-ului, Bosch deschide calea...
deCargo & Bus30 septembrie 2026
Comentați?